Antena 3 CNN Politică Băsescu: Tata şi-a văzut visul cu ochii când am fost avansat la gradul de colonel (VIDEO)

Băsescu: Tata şi-a văzut visul cu ochii când am fost avansat la gradul de colonel (VIDEO)

Băsescu: Tata şi-a văzut visul cu ochii când am fost avansat la gradul de colonel (VIDEO)
Sursa foto: traian basescu
23 Oct 2009   •   12:15

?Unul dintre momentele în care am fost mândru ca politician a fost când am fost avansat la gradul de colonel şi am ajuns egal cu tatăl meu, ceea ce înseamnă că tata şi-a văzut visul cu ochii?, a declarat vineri Traian Băsescu în faţa militarilor de la Cercul Militar Naţional. Traian Băsescu a fost prezent la manifestările organizate de Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere Alexandru Ioan Cuza.

?Ziua de azi îmi prilejuieşte ocazia unei reflecţii: 65 de ani de la eliberarea ţării de către armata României. Toate izbânzile României au fost legate de armată, fie că vorbeşte de războiul de independenţă, de primul sau al doilea război mondial. Azi, armata nu mai poate fi privită doar ca o parte a trecutului românlor ci şi ca a viitorului?, a precizat Traian Băsescu.

Preşedintele a vorbit şi despre militarii români din Afganistan. ?Azi armata română serveşte în Balcanii de Vest, în Afganistan, în cele mai dificile zone. Nu este nicio politeţe a americanilor atunci când spun că se simt cel mai bine luptând umăr la umăr cu românii?, a subliniat Traian Băsescu.



Tot aici Băsescu a avut şi prima reacţie după ce ieri a semnat o serie de decrete. Este vorba despre avansarea în grad a trei foşti lideri ai PSD, care şi-au declarat susţinerea pentru preşedinte, în campania electorală.

?Decoraţiile nu reprezintă decât un simbol pentru că nu aduc nici creştere de pensie, nici de vechime, nu există niciun avantaj financiar. Dar sunt un semn de respect pentru activitatea trecută, dar şi pentru implicarea în activitatea ofiţerilor în retragere?, a declarat, vineri, Traian Băsescu la Cercul Militar Naţional.

Antena3.ro

×
Parteneri
Medicul Adrian Marinescu, detalii de ultimă oră despre Florin Piersic
x close