Antena 3 CNN Politică Băsescu: Votul de la referendum a fost unul istoric (VIDEO)

Băsescu: Votul de la referendum a fost unul istoric (VIDEO)

Băsescu: Votul de la referendum a fost unul istoric (VIDEO)
23 Noi 2009   •   19:56


Traian Băsescu a declarat, luni seară, că reuşita referendumului arată că românii îşi doresc reforma clasei politice. Actualul şef al statului susţine că "votul de ieri a fost unul istoric".


"Încep prin a mulţumui milioanelor de români care ieri s-au prezentat la referendum şi prin votul lor au stabilit reforma fundamentală a Parlamentului prin trecerea la un Parlament unicameral şi prin reducerea numărului de parlamentari de la 471 la maxim 300", a declarat Traian Băsescu.

Preşedintele în exerciţiu la acuzat pe fostul şef de stat, Ion Iliescu, pentru o afirmaţie pe care ar fi făcut-o duminică.

"În mod spectaculos, chiar ieri, domnul Iliescu făcea public observatia ca acest referendum este inutil. Iată abordare de om politic atunci când este vorba de puterea suverană a românilor. Pentru domnia sa şi alţii ca el, referendumul e inutil", spus Băsescu.

Candidatul susţinut de PD-L la alegerile prezidenţiale este de părere că rezultatul referendumului arată că românii susţin reforma statului, "în toate aspectele ei".

"Aceasta este semnificaţia pe care eu o dau votului pe care ieri românii l-au exprimat. 20 de ani, România a fost condusă de o clasă politică, ce s-a consolidat tot mai mult, ce şi-a împletit interesele politice cu cele de afaceri, ce a pus pe primul plan interesele grupurilor pe care le reprezintă din sfera economică. Ieri, însă, clasa politică a fost obligată să ia notă de semnalul transmis de români", susţine Băsescu.


"În opinia mea, votul de ieri a fost unul istoric. Peste 70 la sută dintre participanţii la referendum au dat clasei politice un semnal extrem de clar şi acest semnal nu este altul decât politicieni, dacă voi nu aţi fost capabili să vă reformaţi, atunci vă reformăm noi românii prin votul nostru", a mai spus Traian Băsescu.




Antean3.ro



×
Subiecte în articol: referendum
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close