Antena 3 CNN Politică Bittman, avere investită în imobiliare şi firme

Bittman, avere investită în imobiliare şi firme

Bittman, avere investită în imobiliare şi firme
Sursa foto: Dan Bittman
18 Feb 2010   •   12:00

Dan Bittman, consilierul personal al ministrului Finanţelor, Sebastian Vlădescu câştigă mai mulţi bani din propriile afaceri decât în calitate de bugetar. Acţionar la patru firme, solistul trupei Holograf a obţinut anul trecut 150.000 de euro numai din muzică, televiziune şi alte activităţi artistice. Alţi 120.000 de li i-au adus imobilele închiriate din Voluntari, Popeşti Leordeni şi Bucureşti
Potrivit declaraţiei sale de avere, Bittman are trei terenuri în zona Popeşti-Leordeni şi în judeţul Călăraşi, deţine trei case de locuit, în Voluntari, Popeşti Leordeni şi Bucureşti, şi un apartament în capitală.
Balanţa sa bancară este pozitivă: 406.000 euro şi 48.000 de le în conturi, datorii de 189.000 de euro şi o creanţă de recuperat de la firma Ideea Music SRL în valoare de 38.000 de euro.
În calitate de consilier al ministrului Finanţelor Publice, Bittman ar urma să câştige 2000 de lei lunar, sumă pe care a declarat dealtfel că este dispus să o doneze în cazul în care acesta constituie o problemă.
Dan Bittman, solistul trupei Holograf şi realizator tv, a fost numit consilier al ministrului Finanţelor Publice pe probleme privind imaginea instituţiei în rândul populaţiei de către Sebastian Vlădescu.
Antena3.ro

×
Parteneri
De la 1 iulie, se scumpesc carburanţii. Cu cât va plăti mai mult un şofer
x close