Antena 3 CNN Politică Blaga dă startul campaniei împotriva lui Oprescu, pentru turul al II-lea

Blaga dă startul campaniei împotriva lui Oprescu, pentru turul al II-lea

Blaga dă startul campaniei împotriva lui Oprescu, pentru turul al II-lea
02 Iun 2008   •   13:10

S-a dat startul atacurilor dintre candidaţi pentru primăria generală a Capitalei. Şi, după cât sunt de dure acuzele, putem spune că a început deja campania electorală pentru cel de-al doilea tur. Prima lovitură îi aparţine candidatului PDL la Bucureşti, Vasile Blaga, care l-a acuzat pe Sorin Oprescu că se ascunde în spatele foştilor colegi de partid. ?Până aseară, Oprescu a putut să inducă bucureştenii în eroare şi să spună că este independent. De aseară, este clar că Oprescu este candidatul lui Iliescu?, a acuzat Blaga.

Democrat-liberalul a făcut referire, în discursul său, şi la ?coaliţia celor 322?, atrăgând atenţia că se reface grupul care are ca principală ţintă PDL-ul şi pe Traian Băsescu. ?Observaţi cum se reface coaliţia celor 322, atât împotriva PDL, cât şi a lui Băsescu?, a continuat el.

Potrivit celor mai recente rezultate oficiale parţiale, candidatul independent Sorin Oprescu s-a detaşat de democrat-liberalul Vasile Blaga la funcţia de primar general al Capitalei. Mai exact, Sorin Oprescu are 30,5% dintre sufragii, în timp ce Vasile Blaga a obţinut 27,7% dintre voturi.

Antena3.ro

×
Parteneri
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge în România
x close