Antena 3 CNN Politică Boc: Dacă preţul carburanţilor este nejustificat, Guvernul va lua contramăsuri

Boc: Dacă preţul carburanţilor este nejustificat, Guvernul va lua contramăsuri

Boc: Dacă preţul carburanţilor este nejustificat, Guvernul va lua contramăsuri
Sursa foto: Foto: Intact Images
10 Ian 2011   •   23:19

Premierul Emil Boc a declarat că Guvernul poate introduce contramăsuri specifice economiei de piaţă, precum impunerea unor impozite, împotriva producătorilor care cresc rapid şi nejustificat preţul carburanţilor. Declaraţia a avut loc în cadrul unei emisiuni la postul naţional de televiziune.

Primul ministru a declarat că a solicitat Consiliului Concurenţei să verifice dacă există o situaţie de monopol pe această piaţă, cerând în acelaşi timp Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) să analizeze profitul companiilor din domeniu.

"În privinţa preţului, eu am dat dispoziţie la două verificări paralele, una la Consiliul Concurenţei, pentru a vedea dacă nu este vorba de practici de monopol, şi la ANAF, să verfice, practic, gradul de profit pe care îl au cei care măresc foarte rapid preţul la benzină, pentru că în acele condiţii, dacă există profituri care cresc foarte mult şi nejustificat într-o asemenea perioadă foarte dificilă, şi statul român poate avea câteva contramăsuri specifice economiei de piaţă", a declarat premierul, potrivit Mediafax.

Boc a explicat că statul nu are mijloace directe pentru a reglementa preţul carburanţilor, dar că poate interveni indirect "pentru a-i trage la răspundere pe cei care măresc nejustificat preţurile", şi a menţionat că pot fi impuse anumite impozite. El nu a prezentat detalii, arătând că doreşte mai întâi să afle rezultatul verificărilor.

"Pot lua o decizie numai după ce am aceste informaţii, Guvernul nu are un rol direct în a stabili preţul combustibilului, nu poate să intervină, dar poate, pe căi indirecte, să-i tragă la răspundere pe cei care majorează preţurile nejustificat într-o economie de piaţă, fie că e vorba de monopol, fie că e vorba de profit. Statul român nu spune că nu e legal, dar poate să impună şi el anumite impozite. Deci, are la dispoziţie asemenea modalităţi, pe care le analizăm, în condiţiile în care o asemenea analiză va fi posibilă", a spus Boc.

El a adăugat totodată că românii plătesc în prezent "preţul politicii iresponsabile" a Guvernului Năstase de privatizare a Petrom, fără posibilitate de intervenţie nivelul redevenţelor.

"Acum plătim preţul acelei politici iresponsabile, care nu a ţinut cont de interesul naţional, şi dacă veţi vedea suma cu care s-a vândut Petrom-ul, 600 milioane de euro”, a declarat Boc.

 


 

×
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close