Antena 3 CNN Politică Boc: Geoană, ca preşedinte al Senatului, a "sfidat Constituţia" şi a încălcat regulamentul

Boc: Geoană, ca preşedinte al Senatului, a "sfidat Constituţia" şi a încălcat regulamentul

Boc: Geoană, ca preşedinte al Senatului, a "sfidat Constituţia" şi a încălcat regulamentul
Sursa foto: Emil Boc
10 Mar 2010   •   16:43

Mircea Geoană, în calitate de preşedinte al Senatului, a "sfidat Constituţia" şi a încălcat regulamentul acestei Camere, l-a acuzat miercuri premierul Emil Boc, pe social-democratul vizat de tentativa actualei majorităţi de revocare din funcţie.
"Nu se poate ca preşedintele plenului Senatului să nu supună votului un act care a trecut prin Biroul Permanent. Eu cred că Mircea Geoană sfidează Constituţia printr-un astfel de comportament şi prin încălcarea regulamentului activităţilor în Senat", a afirmat Boc.

Premierul a apreciat că senatorii vor găsi o modalitate prin care regulamentul Senatului să fie aplicat, dar şi să fie respectate drepturile plenului de a spune un punct de vedere cu privire la diferite decizii sau acte ale Senatului.
"Colegii senatori vor găsi căi să repună în funcţie regulamentul Senatului, dar şi să se respecte drepturile plenului de a se exprima cu privire la o decizie sau un act", a mai spus Boc.

Liderul grupului independenţilor din Senat, Liviu Câmpanu, a cerut, miercuri, în deschiderea şedinţei de plen a Senatului, introducerea pe ordinea de zi a cererii de revocare din funcţia de preşedinte al Senatului a lui Mircea Geoană, semnată de 58 de senatori PDL, UDMR şi independenţi.
Geoană a declarat "inadmisibilă" solicitarea privind revocarea sa din funcţia de preşedinte al acestei Camere, menţionând că nu va supune votului plenului introducerea pe ordinea de zi. Lucrările Senatului au fost curând confiscate de problemele de procedură şi de pauzele de consultări fără a se mai reuşi intrarea pe ordinea de zi convenită în Biroul Permanent. Intervenţiile de la tribuna Senatului au continuat şi, în cele din urmă, în jurul orei 13.30, preşedintele Senatului a declarat închisă şedinţa plenului de miercuri.
Antena3.ro

×
Parteneri
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Buzău
x close