Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat joi la Antena 3 CNN că România importă 20% din necesarul de energie în intervalul 18:00 - 22:00, când consumul este la cel mai înalt nivel, iar prețul este și de 1.000 de ori mai mare decât în timpul zilei. Oficialul a explicat că, în intervalul 10:00 - 18:00, există perioade în care prețul energiei este zero: România are chiar surplus, producătorii introduc energie în rețea gratuit, dar aceasta nu se consumă. Acesta este unul dintre motivele pentru care energia electrică a ajuns să fie atât de scumpă în România, o țară producătoare, potrivit ministrului Energiei.
România importă în jur de 20% din necesarul său de energie, a declarat ministrul Bogdan Ivan, însă o face la prețuri extrem de ridicate.
„Ce e cel mai complicat e că cei 20% pe care România îi importă, îi importă în perioada de vârf de consum, 18:00 - 22:00. În acea perioadă e cel mai scump preț. Dacă în intervalul 10:00 - 18:00 sunt perioade în care prețul energiei e chiar zero, cei care produc energie o dau gratis, în rețea. România are surplus de energie pe timpul zilei când nu se consumă și face importuri foarte scumpe. Sunt zile în care poate să ajungă raportul dintre prețul cu care se vinde în timpul zilei și cel cu care importăm chiar și de 700-800 sau 1000 de ori mai scump.”, a explicat ministrul Energiei.
Un al doilea motiv pentru care energia electrică s-a scumpit atât de mult este lipsa rețelelor de interconectare dintre Austria și Germania, a declarat ministrul.
„Sunt și niște condiții de piață care nu au fost foarte bine stabilite de la început, care ne afectează inclusiv pe noi, cei care putem să cumpărăm din Europa de Vest unde se produce energie electrică în bandă și e foarte ieftină. Tot ce înseamnă zona de echilibrare și anume transferul de energie dinspre Franța, Germania, care produc energie ieftină, e strangulat din cauza lipsei rețelelor de interconectare dintre Austria și Germania.”, a spus Bogdan Ivan.
Ministrul Energiei a indicat și un al treilea motiv pentru care energia electrică este atât de scumpă în România: lipsa capacităților de producție. Bogdan Ivan a spus că România a oprit peste jumătate din producția de energie bazată pe cărbune și gaz.
„(...)Producția de energie bazată pe cărbune și gaz care a scăzut în ultimii zece ani cu 56%. Am oprit mai bine de jumătate. Dar nu le-am înlocuit decât într-o foarte mică măsură. Am oprit 7000 am pus 1200. Avem o creștere la eolian, la solar, dar lipsa capacităților de stocare, a bateriilor, pentru a stoca energia în timpul zilei și a consuma în perioada de vârf, face ca acea energie să fie consumată foarte puțin, e injectată gratuit în rețea.”, a spus Bogdan Ivan.
Bogdan Ivan vrea să renegocieze țintele din PNRR privind decarbonizarea
Ministrul a spus că își dorește să renegocieze cu Comisia Europeană ținta din PNRR privind eliminarea capacitățile de producție a energiei electrice pe cărbune până la finalul acestui an pentru a o amâna până la finalul anului 2030, timp în care acest pot fi înlocuite.
„Am asumat cea mai agresivă politică de decarbonizare din UE. Sunt convins că nu o să sufere atât de mult clima lumii că România își păstrează în continuare centralele pe cărbune din Valea Jiului pentru care miltez.
(...)Avem nevoie ca atunci când oprim ceva să punem în loc. Am pregătit alte două centrale mari de gaz pentru a înlocui.
Cu Hidroelectrica avem șapte proiecte care depășesc 50-60-80% stadiul fizic de execuție și care sunt blocate în instanță. Facem tot ce ține de noi ca să continuăm.
Iernutul trebuia să fie gata în 2020, am fost acolo, am văzut ce e acolo, am vorbit cu constructorul, am pornit toate procedurile pentru a executa scrisoare de garanție din partea lui, acum el este în insolvență. Împreună cu cei de la Romgaz am căutat soluții ca să continui acest proiect ca în maxim șase luni el să intre în testare.
Avem un alt proiect privat, la Mintia, un investitor străin are o capacitate care va fi gata într-un an, un an și jumătate, prin care produce 1.700 de Megawați, centrală pe gaz. L-am chemat la minister, am chemat Transelectrica, Transgaz, pentru a mă asigura că are sursă de gaz și poate să injecteze în rețea, ca să înceapă din iarnă testele.”, a spus Bogdan Ivan la Antena 3 CNN.
Ministrul a adăugat că sunt întârzieri și de patru noi la noile capacități de producție. Întrebat de ce, Bogdan Ivan a răspuns: „poate și interese care au fost încurcate, poate și hâțiș legislativ foarte complicat.”