Premierul Ilie Bolojan respinge acuzațiile PSD potrivit cărora Guvernul ar fi decis semnarea acordului UE–Mercosur fără consultări în coaliție. El a explicat, marți, la RFI, că negocierile durează de foarte mulți ani și că subiectul nu a fost unul intens dezbătut până la final de an, când nu se puteau face prea multe ședințe de coaliție pentru că „nu erau toți prezenți”.
„Negocierile se poartă de foarte mult timp. Subiectul devenise marginal pe agenda publică, până când, din cauza contextului internațional, Comisia Europeană a decis că este oportun să extindă piața prin acest acord economic”, a spus premierul.
Bolojan a subliniat că acordul nu vizează exclusiv agricultura și că, pentru România, impactul nu este unul dramatic.
„Pentru România lucrurile nu sunt foarte complicate. Dacă economia Uniunii Europene merge bine, și exporturile noastre vor merge mai bine. Dacă lucrurile merg prost sau stagnează, așa cum se întâmplă acum, nu mai există acel efect de antrenare asupra economiei românești”, a explicat el.
Premierul a arătat că România a susținut acordul Mercosur, chiar dacă acesta vine atât cu oportunități, cât și cu riscuri, „în special în zona agriculturii”.
El a mai spus că poziția României a fost stabilită împreună de Guvern și Președinție în cadrul Consiliului European din 19 decembrie.
„Poziția României a fost una comună între Guvern și Președinție. După acel moment, timp de două săptămâni, subiectul nu a fost pe agenda publică. S-a renegociat un pachet de măsuri cu asiguratorii pentru agricultură, care le permit țărilor să elimine aceste riscuri. După aceste îmbunătățiri, nu au mai existat discuții în spațiul public”, a spus Bolojan.
Premierul a calificat acordul drept unul strategic pentru Uniunea Europeană și pentru România, dar a recunoscut că, din motive de politică internă, au apărut poziționări critice în mai multe state.
De asemenea, Bolojan a admis că subiectul ar fi putut fi discutat mai mult în coaliție, însă contextul de final de an a limitat dezbaterea.
„Sunt de acord că dacă s-ar fi discutat mai mult pe această temă, inclusiv în coaliție, probabil declarațiile ar fi fost la un nivel mai redus. Dar era final de an și nu erau toți prezenți”, a afirmat premierul.
Întrebat dacă își menține decizia privind susținerea acordului UE–Mercosur, Ilie Bolojan a răspuns scurt: „Da”.