Ilie Bolojan, liderul liberalilor, nu exclude varianta ca Ludovic Orban să revină în PNL, după ce acesta din urmă a fost dat afară de președintele Nicușor Dan din funcţia de consilier. "În principiu, nu văd de ce un liberal cu state vechi nu s-ar putea reîntoarce în PNL", a afirmat Bolojan într-un interviu pentru Pro TV.
Actualul preşedinte al PNL a precizat că relația dintre ei a fost mereu una „civilizată și bună”, dar şi că subiectul revenirii lui Orban în partid nu reprezintă o prioritate.
"Ludovic Orban a fost președintele PNL, a avut o istorie în acest partid. Eu am o relație civilizată și bună, am avut-o întotdeauna cu toți președinții PNL, inclusiv cu domnul Ludovic Orban, dar asta e o problemă care va ține de viitor și de discuții care nu sunt, să spunem, astăzi, pe o agendă de priorități.
În principiu, nu văd de ce un liberal cu state vechi nu s-ar putea reîntoarce în PNL. Aici nu e vorba de câștigurile mele personale, aici e vorba de decizii pe care le ia partidul", a afirmat Ilie Bolojan pentru sursa precizată.
Orban l-a acuzat pe Nicușor Dan că l-a demis pentru un "fleac"
Ludovic Orban a fost demis din funcţia de consilier prezidenţial ca urmare a afirmației că cei de la USR folosesc imaginea lui Nicuşor Dan în campania electorală pentru Primăria Bucureşti.
"Într-un fel, această decizie a preşedintelui, pentru că vreau să fac această precizare, despărţirea noastră vine din iniţiativa preşedintelui, să nu încercăm să coafăm o realitate, după o singură discuţie pe care am avut-o, ca să spun aşa, într-un oarecare nivel de contradictie, referitor la o declaraţie pe care am dat-o la emisiune televizată cu privire la folosirea abuzivă a imaginii preşedintelui României în cadrul campaniei pentru primăria Capitalei.
Preşedintele Nicuşor Dan mă cunoaşte foarte bine şi, chiar în discuţia pe care am avut-o, i-am spus că această declaraţie pe care am dat-o, am dat-o în sprijinul imaginii preşedintelui şi pentru a asigura o eventuală defensive, în cazul în care este atacat de adversarii politici. Nu regret această declaraţie şi dacă m-ar fi întrebat cineva acelaşi lucru, după discuţia cu preşedintele României, aş fi spus acelaşi lucru.
Dați-mi voie să vă spun că cel care conduce administrația este președintele, el decide cine vine în echipă, să numească sau să elibereze din funcție consilieri cu care crede că nu poate să lucreze. Înțeleg decizia președintelui, sigur că m-aș fi bucurat să înțeleg poate alte motive care au stat la baza deciziei pentru că această declarație a fost un fleac", a afirmat Orban, marţi.