Antena 3 CNN Politică ”Camera plânsului”, lansată în Spania: ”intrați și plângeți”

”Camera plânsului”, lansată în Spania: ”intrați și plângeți”

”Intrați și plângeți” sau ”și eu am anxietate” sunt mesajele cu care oamenii sunt întâmpinați în sala recent lansată.

”Camera plânsului”, lansată în Spania: ”intrați și plângeți”
Sursa foto: Pexels.com
de Cerasela Stafie    |    18 Oct 2021   •   08:52

O clădire din centrul capitalei Spaniei găzduiește proiectul numit ”La Lloreria” sau „Camera plânsului”. Cu ajutorul acestuia, autoritățile și-au propus să elimine prejudecățile legate de sănătatea mintală, scrie Reuters.

„Este o idee excelentă pentru a ilustra problema sănătăţii mintale. Este stigmat să plângi în Spania ca în multe alte ţări”, a declarat un student suedez care locuiște în Madrid.

Anterior, cu doar o săptămână în urmă, premierul Pedro Sanchez a anunțat alocări de fonduri de 100 de milioane de euro pentru asistenţă mentală. Printre măsuri, se va crea și o linie telefonică care va oferi asistență 24 din 24, pentru prevenirea sinuciderilor.

Pe 10 octombrie, de Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale, prim-ministrul spaniol a explicat că trebuie să se ia măsuri cu privire la acest aspect: ”nu este un subiect tabu, este o problemă de sănătate publică despre care trebuie să vorbim şi să acţionăm în consecinţă.”

Potrivit datelor guvernamentale, în anul 2019, 3.671 de persoane şi-au pus capăt zilelor, în Spania. Este a doua cea mai comună cauză de deces, după cele naturale. Unul din zece adolescenți este diagnosticat cu o afecțiune mintală, în timp ce 5,8% din populaţia generală suferă de anxietate.

×
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close