Antena 3 CNN › Politică › Cât de repede s-ar putea organiza anticipatele? Șeful AEP avertizează că legea trebuie modificată înainte de dizolvarea Parlamentului

Cât de repede s-ar putea organiza anticipatele? Șeful AEP avertizează că legea trebuie modificată înainte de dizolvarea Parlamentului

A.O.
6 minute de citit Publicat la 21:58 13 Oct 2026 Modificat la 21:58 13 Oct 2026
adrian țuțuianu
Adrian Țuțuianu, președintele Autorității Electorale Permanente. Foto. Agerpres 

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a avertizat marți, la Antena 3 CNN, că legea electorală trebuie modificată înainte de dizolvarea Parlamentului, în situația în care Nicușor Dan decide că nu există altă soluție pentru deblocarea crizei politice. În caz contrar, alegerile anticipate se vor organiza cu încălcarea unor drepturi și cu termene foarte mari, deoarece Parlamentul odată dizolvat nu va mai avea dreptul să adopte legi ordinare și Guvernul, de asemenea, este unul cu puteri limitate. Potrivit legii, alegerile nu pot fi anunțate cu cel puțin 90 de zile înainte de organizarea lor. Șeful AEP a spus că proiectul de modificare a legii electorale a fost deja redactat de Autoritatea Electorală Permanentă, dar niciun lider politic nu a arătat vreun interes pentru a-l depune în Parlament. 

Surse politice au declarat pentru Antena 3 CNN că președintele Nicușor Dan ia în calcul să dizolve Parlamentul la finalul acestei săptămâni, dacă nu se strânge o majoritate parlamentară pentru Guvernul Niculescu până joi, când expiră termenul constituțional pentru premierul desemnat de a depune lista miniștrilor și programul de guvernare în Parlament. 

Șeful AEP spune că accesul la vot ar fi îngrădit

Odată dizolvat Parlamentul, teoretic se pot organiza alegeri anticipate. Totuși, șeful AEP a declarat la Antena 3 CNN că deși Constituția permite organizarea de alegeri anticipate în România, există probleme de natură tehnică și organizatorică care trebuie rezolvate înainte de o potențială dizolvare a Parlamentului. 

„Răspunsul este da, se pot face alegeri anticipate în România. Ceea ce am sesizat noi, de la Autoritatea Electorală Permanentă, sunt anumite chestiuni de natură legislativă, care ar putea să genereze o încălcare a exercitării dreptului de vot pentru categorii largi de cetățeni, sunt anumite aspecte de natură tehnică și organizatorică, care ar fi trebuit rezolvate. 

De aceea, noi am elaborat la AEP un proiect de lege care să rezolve aceste chestiuni pentru că legea 208/2015, care privește alegerile parlamentare, respectiv legea 288/2015 care privește votul prin corespondență, cele două legi sunt gândite pentru o situație normală, când alegerile au loc la termen, nu pentru o situație în care am avea alegeri anticipate. 

Am fost contestați, s-au făcut foarte multe discuții, dar se pare că toată lumea a uitat că în anul 2020, în timpul pandemiei, Guvernul Orban a emis o ordonanță de urgență 26/2020, prin care a încercat să reglementeze organizarea alegerilor anticipate. Ea a fost declarată neconstituțională atunci de Curtea Constituțională a României printr-o decizie 150/2020, decizie de care trebuie să ținem cont atunci când organizăm aceste alegeri”, a explicat Adrian Țuțuianu. 

Ce modificări vrea AEP la Legea electorală

Președintele AEP a explicat concret care sunt problemele din legislație, care ar încălca exercitarea dreptului la vot în eventualitatea anticipatelor. Sunt trei probleme principale:

  • nu există un termen până la care alegătorii din afara țării se pot înscrie pentru a vota prin corespondență;
  • alegerile nu pot fi anunțate cu cel puțin 90 de zile înainte de organizarea lor, termenul trebuie redus; la fel și numărul de semnături pentru intrarea în cursa electorală;
  • MAI trebuie să închirieze spațiile necesare pentru organizarea anticipatelor; 

„Vreau să îmi dați voie să spun de ce trebuie modificată legea. Sunt trei chestiuni principale. În primul rând, cetățenii cu domiciliu în străinătate sau reședința se pot înregistra ca alegători prin corespondență pe un portal vot-străinătate.ro și, spune legea, începând cu luna aprilie a anului în care au loc alegeri. 

Noi nu suntem în această ipoteză și atunci ar trebui să stabilim prin lege de când pot să înceapă să se înscrie pe această listă și când este termenul limită și probabil va trebui să-l menținem pe aceleași 45 de zile pentru ca voturile lor să ajungă în timp util și să poată fi luate în calculul rezultatului.

O a doua chestiune. Este nevoie să ca partidele politice, candidații independenți să strângă semnăturile necesare susținerii candidaturii.

Pentru că termenul este foarte scurt și pentru a nu bloca pe niciun competitor politic să intre în competiție, noi propunem o reducere a numărului de semnături la jumătate, în loc de zero 50 din numărul total alegătorilor înscriși în lista electorală, la zero 25, cu respectarea minimului prevăzut și de actuala legislație 208/2015 și propunem un calendar care să se încadreze în 75 de zile, fără să afectăm termenele care sunt esențiale, cum este termenul de pentru desfășurarea campaniei electorale, care trebuie să rămână de 30 de zile.

Din punct de vedere organizatoric și tehnic tot pentru votul din străinătate MAI ar trebui să organizeze secții de vot. La ultimele alegeri am avut 965 de secții. 

Simplă problema dacă vorbim de misiuni diplomatice, oficii consulare sau institute culturale pe care le are statul român în străinătate, dar în alte spații suplimentare în afara acelor acestora trebuie să se obțină acordul autorităților din țara respectivă, să se facă niște proceduri de achiziție pentru aceste spații”, a explicat Țuțuianu. 

Președintele AEP a declarat că acestea nu sunt „pretexte”, ci probleme reale care trebuie rezolvate. 

„Nu sunt pretexte. Dacă citim legea cu atenție, veți putea observa că articolul, de exemplu, 6 din legea 208/2015 prevede că guvernul anunță cu 90 de zile cel puțin înainte data alegerilor. Poate s-o facă? Sunt patru-cinci hotărâri de guvern de adoptat. Ele ca să fie adoptate, trebuie redactate, trebuie intrate într-un proces de avizare. 

Până punem pe masă toate datele ca să putem redacta cele patru hotărâri de guvern, evident că avem nevoie de 10-12 zile. De aceea am spus noi că alegerile ar trebui convocate într-un asemenea caz cu 75 de zile, cel mai târziu cu 75 de zile înainte”, a conchis Țuțuianu. 

Șeful AEP: Legea trebuie modificată înainte de dizolvarea Parlamentului

Șeful AEP a atras atenția că dacă Parlamentul este dizolvat înainte ca legea să fie modificată, nu va mai putea să adopte nicio modificare, deoarece va avea puteri limitate, la fel ca Guvernul. 

„Este o problemă și ați sesizat-o foarte corect. Articolul 63, alineatul doi, din Constituția României spune că alegerile pentru Camera Deputaților și Senat se desfășoară în cel mult trei luni de la expirarea mandatului sau de la data dizolvării Parlamentului, iar aliniatul patru al aceluiași text spune că mandatul Camerelor se prelungește până la întrunirea legală a noului Parlament și în această perioadă nu poate fi revizuită Constituția, nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice. 

Ca urmare, iată că apare o dificultate suplimentară pentru că am putea să fim în situația în care Parlamentul să nu poată să adopte niciun fel de reglementare, iar Guvernul care-i demis, de asemenea, nu poate adopta reglementări.

Nu mai spun că Curtea Constituțională, prin decizia din 2020, a stabilit corect că modificarea legislației electorale ține de lege organică și că această modificare poate fi făcută numai de către Parlament, în mod excepțional, de către Guvern, fără a fi afectate drepturile electorale fundamentale. Suntem într-o suntem într-o situație limită”, a spus președintele AEP. 

Adrian Țuțuianu a spus că a atras atenția partidelor încă de acum trei săptămâni că trebuie pregătită legislația în eventualitatea în care scenariul anticipatelor se concretizează. 

„În urmă cu trei săptămâni am avut o întâlnire cu partidele politice parlamentare în cadrul căreia am discutat despre acest proiect, l-am pus în transparență. El este finalizat mâine o să-l vedeți în forma revizuită, ca urmare a propunerilor de modificare primite în cadrul acestei proceduri și dacă cineva din clasa politică românească dorește să preia proiectul nostru, care poate sigur să fie îmbunătățit, el poate fi preluat imediat și introdus într-o procedură de urgență în Parlament. 

(...)Indiferent ce va decide președintele în această săptămână, poate în viitor, avem nevoie de o asemenea lege. Noi am pregătit la AEP 4 legi la momentul acesta, care să schimbe fundamental regulile de desfășurare a alegerilor. 

Nu am stat pasiv pe această chestiune. Evident că pot să discut cu toată lumea politică, dar până acum n-a existat, cel puțin formal, intenția ca cineva să preia proiectul nostru. Nu mă pot duce cu forța să oblig pe cineva să preia un proiect”, a spus Țuțuianu. 

 

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close