Antena 3 CNN Politică Cine sunt cei 4 miniștri validați de PNL în Guvernul Bolojan. Un lider REPER la Fonduri Europene, Nazare revine la Finanțe

Cine sunt cei 4 miniștri validați de PNL în Guvernul Bolojan. Un lider REPER la Fonduri Europene, Nazare revine la Finanțe

A.E.D.
1 minut de citit Publicat la 17:08 22 Iun 2025 Modificat la 17:18 22 Iun 2025
poza in care apar mai multi politicieni alaturi de Ilie Bolojan, la conferinta de presa de duminica, 22 iunie 2025
Premierul României a mai anunţat azi că PNL va avea Congres Extraordinar pe 12 iulie. Sursa foto: Inquam Photos / @George Călin

Biroul Politic Naţional al PNL a validat, duminică, propunerile de miniştri în viitorul Cabinet condus de Ilie Bolojan. Potrivit declaraţiilor făcute de şeful interimar al liberalilor, Cătălin Predoiu a fost nominalizat la Ministerul de Interne, Alexandru Nazare – la Finanţe, Daniel David – la Educaţie, iar Dragoş Pîslaru – la Fonduri Europene.

"PNL va face nominalizări pentru patru ministere. La Ministerul de Interne a fost nominalizat domnul Cătălin Predoiu, la Educaţie – domnul Daniel David. Dânşii îşi vor continua practic mandatele şi mă bazez pe experienţa pe care dânşii o au, pe competenţa pe care au dovedit-o atât în activitatea profesională, dar şi în cea guvernamentală. La Finanţe, propunerea PNL va fi Alexandru Nazare, iar la Fondurile Europene, propunerea este domnul Dragoş Pîslaru. Dânşii sunt propuneri noi pe care PNL le susţine în noul guvern, fiecare cu o experienţă mare în domeniile de activitate în care sunt nominalizaţi, pe partea de finanţe, pe partea de participare ca şi membru neexecutiv în Consiliul de Administraţie al BNR pentru domnul Nazare, sau pe partea Fonduri Europene cu expertiza la Bruxelles a domnului Dragoş Pîslaru", a anunţat preşedintele interimar al liberalilor, premierul desemnat Ilie Bolojan.

Ilie Bolojan le-a mulţumit că au acceptat să facă parte din acest Executiv, "având în vedere dificila misiune pe care o are în contextul crizei bugetare pe care o traversăm".

Liberalii s-au reunit, duminică, la Palatul Parlamentului, în şedinţa BPN al PNL pentru validarea propunerilor de miniştri

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close