Antena 3 CNN Politică Clotilde Armand, lider USR: „Liderii PNL sunt împinși de la spate de clientela de partid”

Clotilde Armand, lider USR: „Liderii PNL sunt împinși de la spate de clientela de partid”

Clotilde Armand, lider USR: „Liderii PNL sunt împinși de la spate de clientela de partid”
Sursa foto: Foto: Facebook/ Clotilde Armand. Foto: Cosmin Bararu
de S.T.    |    13 Sep 2016   •   15:24

Clotilde Armand, lider USR, scrie pe pagina sa de Facebook că românii nu-și doresc revenirea la vremurile în care „politrucii incompetenţi şi veroşi ţineau frăiele guvernării”.

Atât Clotilde Armand cât și președintele USR Nicușor Dan au transmis un mesaj de susținere pentru guvernul Cioloș după alegerile parlamentare.

„Împinşi de la spate de clientela de partid - aceasta fiind probabil supărată că a fost ţinută departe de banii administraţiei centrale sub guvernarea Cioloş - dar şi conştienţi de faptul că prăbuşirea PNL în sondaje înseamnă mai puţine locuri eligibile pentru oamenii din partid, liderii PNL anunţă că vremea tehnocraţilor a trecut şi că ar fi cazul ca România să se întoarcă în zilele bune în care politrucii incompetenţi şi veroşi ţineau frăiele guvernării.

Am convingerea că cetăţenii români nu-şi doresc revenirea la acele vremuri de tristă amintire, mai ales după experienţa guvernării Cioloş care, cu toate neîmplinirile cauzate de lipsa susţinerii parlamentare sau de menţinerea în echipă a unor personaje impuse de partide, a impus totuşi un alt standard de integritate şi profesionalism în administraţia centrală.

Confruntată cu probleme majore în sănătate, educaţie, infrastructură, fonduri europene, sau agricultură, România are nevoie mai mult ca oricând de o echipă de guvernare competentă şi onestă care să vină cu soluţii reale la problemele ţării.

România are nevoie de adoptarea unor master-planuri în aceste sectoare, cu alte cuvinte o viziune clară care să fie dezbătute la nivel naţional şi asumate prin consens de majoritatea forţelor politice democratice, pentru a fi apoi puse în aplicare pe termen lung, indiferent de modificarea componenţei politice la nivelul Parlamentului.

Trebuie ca fiecare român să poată înțelege care este viziunea şi priorităţile autorităţilor privind reconstrucţia sistemului de învăţământ, de sănătate, pentru îmbunătăţirea infrastructurilor. Această viziune trebuie să fie dincolo de orice politicianism. Nu ne mai putem permite dispute sterile, șicanele, partizanatul politic clientelar, lucruri inutile în situația în care ne aflăm.

Iar cei care pot veni cu aceste master-planuri sunt profesioniştii din aceste domenii, aşa cum sunt mulţi dintre actualii miniştri ai cabinetului Cioloş.

USR susţine ideea de guvernare de către profesionişti integri, iar prin voturile pe care sunt convinsă că le vom obţine la alegerile parlamentare din această toamnă şi prin reprezentanţii noştri în Parlament, vom oferi atât legitimitatea democratică unei astfel de echipe de guvernare, cât şi susţinerea politică parlamentară de care un astfel de guvern are nevoie pentru a pune în aplicare reformele de care are nevoie România”, a scris Clotilde Armand pe pagina sa de Facebook.

×
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close