Antena 3 CNN Politică Comisia pentru modificarea statutului PD-L se va reuni luni

Comisia pentru modificarea statutului PD-L se va reuni luni

Comisia pentru modificarea statutului PD-L se va reuni luni
Sursa foto: Emil Boc
30 Ian 2010   •   16:36

Comisia pentru modificarea statutului se va întruni luni şi va stabili cadrul desfăşurării alegerilor în PDL. Anunţul a fost făcut de preşedintele PDL Emil Boc. Boc a arătat că formaţiunea trebuie să se pregătească, în fiecare zi, pentru succesul alegerilor din 2012, printr-o bună guvernare la nivel local şi central.

Emil Boc a subliniat că partidul va continua să ducă o politică a competenţei. ?Atitudinea pe care vrem să o adoptăm este una a porţilor deschise, a unei deschideri semnificative către competenţele din societate, pentru că trebuie să dăm o şansă tuturor să facă lucruri bune în funcţiile unde ajung?, a adăugat europarlamentarul Cristian Preda.

Unul dintre subiectele întlnirii de sâmbătă a democrat-liberalilor, de la Poiana Braşov, a fost şi schimbarea denumirii partidului, unul din noile nume propuse fiind Partidul Popular. Liderii PDL au avut idei inedite referitoare la sigla PDL. Vicepreşedintele Sorin Frunzăverde a propus, în glumă, un simbol european, roza vânturilor. În replică, deputatul Toader Paleologu a propus la rândul său, în glumă, ca noua siglă să fie un nod marinăresc sau, de ce nu, chiar o barcă.

Democrat liberalii susţin că se impune o schimbare în partid, chiar dacă asta implică alt statut sau altă denumire.

Reuniunea de la Poiana Braşov trebuie să pregătească Convenţia Naţionala a PD-L din acest an, for ce urmează să decidă reformarea internă a partidului.



Antena3.ro

×
Parteneri
Tânăr dezbrăcat de jandarmi, pentru a fi verificat de droguri, în Mamaia
x close