Corlăţean a declarat, miercuri, că îl va susţine pe Adrian Năstase pentru funcţia de preşedinte al PSD, funcţie pentru care se vor organiza alegeri la Congresul extraordinar din 20 februarie.
Fost purtător de cuvânt al PSD în ultimul an al preşedinţiei lui Năstase şi secretar general al partidului în trei ani sub mandatul lui Geoană, senatorul a precizat că va candida şi el la o funcţie de vicepreşedinte în condiţiile în care se va forma în jurul lui Năstase o echipă de conducere formată din lideri cu care să poată colabora.
Corlăţean are şi de ce să susţină candidatura lui Năstase în defavoarea lui Geoană. După ce PSD a intrat la guvernare alături de PDL, Corlăţean a pierdut nominalizarea pentru funcţia de ministru de Externe la votul din Comitetul Executiv în faţa lui Cristian Diaconescu deşi în partid era dat ca favorit. Urmarea imediată a fost demisia sa din postul de secretar general, gest datorat presiunilor exercitate şi de gruparea Hrebenciuc-Vanghelie la acea vreme, susţin surse social-democrate.
Antena3.ro
Ştiri video recomandate