Antena 3 CNN Politică De ce nu poate merge Elena Udrea la biserică de Paște. Cum petrece Sărbătorile fostul ministru

De ce nu poate merge Elena Udrea la biserică de Paște. Cum petrece Sărbătorile fostul ministru

De ce nu poate merge Elena Udrea la biserică de Paște. Cum petrece Sărbătorile fostul ministru
23 Apr 2019   •   14:28

Elena Udrea și logodnicul său, Adrian Alexandrov, se pregătesc să petreacă primul Paște în calitate de părinți, în Costa Rica. Cei doi nu vor merge la biserică, întrucât fetița lor este nebotezată, dar vor avea o masă îmbelșugată cu bunătăți tradiționale, pentru că mama Elenei se va ocupa de tot.

”Va fi foarte frumos, deoarece petrec în trei și în calitate de părinți. Din păcate, nu vor merge la biserică, pentru că micuța încă nu este creștinată, însă vor petrece acasă, alături de Eva și de mama Elenei, doamna Maria Veliceasa. De preparatele tradiționale, cozonac, drob, ouă roșii se va ocupa soacra lui Adrian și, bineînțeles, Elena o va ajuta și ea în măsura în care o va putea lăsa fiica ei. Adrian a plecat ieri luni (22 aprilie) din România și a avut în bagaje și câteva alimente și produse necesare pentru masa de Paște. A primit o listă de cumpărături, pentru că în Costa Rica nu se găsesc toate”, a declarat, pentru Click!, o persoană din apropierea cuplului Elena Udrea-Adrian Alexandrov pentru Click.

 

×
Subiecte în articol: Paste Elena Udrea Costa Rica fetita
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close