Antena 3 CNN Politică Dosarul lui Năstase, versus rapoartele comisiilor Ridzi şi Udrea, pe masa deputaţilor

Dosarul lui Năstase, versus rapoartele comisiilor Ridzi şi Udrea, pe masa deputaţilor

Dosarul lui Năstase, versus rapoartele comisiilor Ridzi şi Udrea, pe masa deputaţilor
Sursa foto: Camera Deputaþilor
19 Oct 2009   •   10:45

Deputaţii ar putea da vot săptămâna aceasta pe marginea concluziilor comisiilor Ridzi şi Udrea, care ar putea fi tratate la pachet cu o nouă scrisoare a procurorului general, Laura Codruţa Kovesi, referitoare la dosarul Zambaccian I. Epistola lui Kovesi, care aduce o serie de informaţii şi clarificări referitoare la modul în care social-democratul a dobândit imobilul de la respectiva adresă, a suscitat săptămâna trecută o serie de acuzaţii reciproce între reprezentanţii PSD şi PDL. Vizată cu suspendarea din funcţie pentru o lună în urma unui demers comun al PSD şi PNL, preşedintele Camerei Deputaţilor, democrat -liberala Roberta Anastase a susţinut că Năstase urmăreşte înlăturarea sa din funcţie pentru a pune mâna pe şefia Camerei tocmai pentru a tergiversa şi, eventual, bloca un eventual vot al plenului pe marginea dosarelor pe care le are instrumentate de către autorităţile abilitate.

În paralel, votul pe marginea rapoartelor Ridzi şi Udrea pare a fi trecut în ultima vreme pe plan secundar, războiul de guerillă din Parlament concentrându-se mai mult pe dorinţa social-democraţilor de a demonstra PDL şi, implicit preşedintele Traian Băsescu, că ei fac cărţile în legislativ, inclusiv la validarea unui nou premier. Săptămâna trecută, şedinţa conducerii Camerei Deputaţilor dedicată dezbaterii acestor rapoarte nu s-a soldat cu nici un rezultat din lipsă de cvorum.

Antena3.ro

×
Parteneri
Trandafir, bărbatul deghizat în femeie care a făcut ravagii în România
x close