Antena 3 CNN Politică Elena Udrea, eliberată! Mesajul iubitului ei: ”Elena poate în sfârșit să își petreacă sărbătorile alături de fetița ei”

Elena Udrea, eliberată! Mesajul iubitului ei: ”Elena poate în sfârșit să își petreacă sărbătorile alături de fetița ei”

Elena Udrea, eliberată! Mesajul iubitului ei: ”Elena poate în sfârșit să își petreacă sărbătorile alături de fetița ei”
20 Dec 2018   •   17:38

Elena Udrea va fi eliberată din închisoare, după ce judecătorii au decis suspendarea pedeapsei de șase ani de închisore în dosarul Gala Bute.

Avocaţii săi au depus o contestaţie în anulare, iar procurorii au fost de acord. Instanța a rămas în pronunțare.

Iniţial, termenul anunţat era abia la finalul lunii ianuarie.

Adrian Alexandrov a publicat un mesaj emoţionant, pe pagina personală de socializare, în care anunţă eliberarea Elenei Udrea. 

"In urma deciziei Curtii Constitutionale, instanta de judecata din dosarul Elenei, a dispus astazi eliberarea ei. 

Mos Craciun pentru noi a venit mai devreme, iar Elena poate in sfarsit sa isi petreaca sarbatorile in libertate, alaturi de fetita ei. Sarbatori Fericite tuturor", este mesajul lui Adrian Alexandrov. 

×
Subiecte în articol: Elena Udrea
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close