Antena 3 CNN Politică Cum se face evaluarea miniștrilor în Guvernul Ciucă. Marcel Ciolacu: "M-am uitat în stele, nu am primit semn"

Cum se face evaluarea miniștrilor în Guvernul Ciucă. Marcel Ciolacu: "M-am uitat în stele, nu am primit semn"

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 13:52 28 Iun 2022 Modificat la 13:52 28 Iun 2022
marcel ciolacu psd
Sursa foto: Antena 3

"Atributul de a face evaluarea miniștrilor e al prim-ministrului", a subliniat astăzi Marcel Ciolacu.

"M-am uitat azi-noapte la stele, n-am primit niciun semnal. Atributul de a face evaluarea miniștrilor e al prim-ministrului, nu eu să dau eu note miniștrilor.", a spus acesta.

Întrebat dacă are drept de veto la o eventuală remaniere, Marcel Ciolacu a spus: "N-am scris în regulament asta, dar e o idee bună."

Este gata lista miniștrilor care vor fi dați afară! A ajuns la premier

Lista miniștrilor care vor pleca este gata și se află pe masă premierului Nicolae Ciucă. Acesta a făcut anunțul în ședința PNL. Iar în câteva zile vor fi anunțate numele miniștrilor care nu au performat și care vor pleca din Guvern.

Din primele informații, există nemulțumiri cu privire la ministrul Fondurilor Europene, din partea celor de la PSD. Și asta pentru că s-au îndeplinit doar cinci jaloane și ținte din PNRR din cele 27 care ar fi trebuit să fie gata până la sfârșitul acestui trimestru.

Pe de altă parte, liberalii îl vor plecat din Guvern pe șeful Finanțelor, Adrian Cîciu. Aceștia sunt nemulțumiți de situația în care a ajuns țara. Potrivit acestora, o mare vină ar purta-o Partidul Social Democrat, dar și ministrul Finanțelor.  

Cseke Attila este, de asemenea, luat în vizor. În principiu pentru modul în care sunt împărțiți banii de la Ministerul Dezvoltării către primarii din țară. Aici este un punct în care cei de la PNL și PSD sunt de acord, deoarece niciuna dintre părți nu îl mai dorește pe acesta în fruntea Ministerului Dezvoltării. 

Premierul Nicolae Ciucă l-ar putea schimba din funcție și pe ministrul Apărării, Vasile Dâncu, pentru că, în privința acestuia, sunt nemulțumiri venite chiar din partea președintelui Klaus Iohannis. Acesta s-a exprimat public și a spus că Vasile Dâncu a exagerat când a declarat public că Marea Neagră este blocată din cauza minelor.

×
Parteneri
x close