Antena 3 CNN Politică Florin Cîțu este propunerea PNL pentru funcția de prim-ministru

Florin Cîțu este propunerea PNL pentru funcția de prim-ministru

Florin Cîțu este propunerea PNL pentru funcția de prim-ministru, a decis, miercuri seară, Biroul Politic Naţional al PNL.

Florin Cîțu este propunerea PNL pentru funcția de prim-ministru
Sursa foto: Hepta
de Dan Gabor    |    09 Dec 2020   •   18:26

Ministrul de finanțe, Florin Cîțu, a fost votat de membrii BPN al PNL pentru a fi propunerea formațiunii de premier. A existat o singură abținere.

Florin Cîțu a fost, miercuri seară, la Palatul Cotroceni pentru a purta o discuție cu președintele Klaus Iohannis asta după ce fostul premier Ludovic Orban s-a întâlnit, la rândul său, cu Iohannis.

Biroul Politic Naţional al PNL s-a reunit, miercuri seară, începând cu ora 18.00 în sistem de videoconferinţă, potrivit unui anunţ al partidului. Cu această ocazie, liberalii au validat propunerea de premier în viitorul Guvern care se va forma în jurul PNL, alături de USR-PLUS şi UDMR.

Președintele Iohannis ar urma să convoace partidele care au intrat în Parlament la începutul săptămânii viitoare pentru consultările în vederea formării unui nou guvern. Inițial, partidele, inclusiv cei din PNL, știau că șeful statului urmează să convoace aceste consultări în acest weekend.

Miniștrii Nicolae Ciucă (premier interimar), Florin Cîțu (Finanțe) și Marcel Boloș (Fonduri Europene) erau cele trei propuneri de premier de pe lista scurtă a PNL.

Florin Cîțu a absolvit Grinnell College din SUA (1996), un masterat în economie în cadrul Iowa State University (2002), iar din 2002 este doctorand al Iowa State University. A fost economist în cadrul Băncii Naționale a Noii Zeelande (2001-2003) și în cadrul Băncii Europene de Investiții (2003-2005). În cadrul ING Bank, a lucrat ca economist șef (2006-2007) și șef al departamentului piețe financiare (2007-2011), pentru ca ulterior să fie consultant și analist economic, potrivit Mediafax.

A fost ales senator de București în 2016. Florin Cîțu a mai fost desemnat pentru a fost Executivul în 26 februarie, însă și-a depus mandatul.

×
Subiecte în articol: Florin Cîțu Klaus Iohannis
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close