Antena 3 CNN Politică Florin Cîțu, prima reacție după ce i s-a solicitat demisia de la conducerea PNL: "Sunt dezamăgit" | "Mâine voi anunţa decizia mea"

Florin Cîțu, prima reacție după ce i s-a solicitat demisia de la conducerea PNL: "Sunt dezamăgit" | "Mâine voi anunţa decizia mea"

Președintele PNL, Florin Cîțu, a făcut primele declarații după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora mai mulți lideri de filiale județene au solicitat demisia acestuia de la conducerea partidului.

Florin Cîțu, prima reacție după ce i s-a solicitat demisia de la conducerea PNL: "Sunt dezamăgit" | "Mâine voi anunţa decizia mea"
Sursa foto: Antena 3
de Adelina Miron    |    01 Apr 2022   •   14:38

43 de lideri din filialele județene îi cer liderului liberal demisia pe motiv că nu are o imagine bună și strică reputația partidului. De cealaltă parte sunt și lideri care dezmint că ar exista o astfel de mișcare amplă în partid pentru îndepărtarea lui Cițu de la conducerea partidului.

Președintele PNL, Florin Cîțu, a declarat astăzi că va anunța sâmbătă decizia privind demisia din fruntea partidului.

„Am convocat un BEx (n.r. Biroul Executiv al PNL) mâine la ora 12 cu prezență fizică, unde voi anunța mai multe reguli. Cât voi rămâne la PNL voi respecta regulile și statutul. Cererile de convocare a BEx sunt adresate președintelui PNL.”, a transmis Florin Cîțu jurnaliștilor.

„Sunt dezamăgit de această situație, greu mi-o explic, cele mai multe nemulțumiri nu au legătură cu PNL”, a adăugat Florin Cîțu care a explicat că mulți liberali consideră că guvernarea nu este optimă. Liderul PNL a vorbit despre inflație și șomaj, spunând că sunt „lucruri pe care puteam să le facem mai bine”.

„Am discutat și cu prim-vicepreședinții aseară. Voi rămâne împotriva unor măsuri populiste care pun în pericol stabilitatea financiară a României. Am spus că există un risc al inflației de 10%. Guvernarea care nu este optimă o simt românii. (...)

Un alt motiv care a fost invocat a fost cel al programului Anghel Saligny. Să invoci că eu nu vreau să pun în aplicare Anghel Saligny când am riscat o guvernare și postul de premier pentru a adopta Anghel Saligny este bizar. Anghel Saligny nu este implementat de PNL sau de președintele PNL. Este implementat de Guvern, de ministrul Dezvoltării.”, a mai spus președintele PNL.

Președintele PNL susține că are o relație bună cu președintele României.

„Cu președintele am o relație bună”, a precizat Cîțu care a dezvăluit că a fost felicitat de ziua sa de Klaus Iohannis.

Dacă va pierde funcția de președinte PNL, Florin Cîțu susține că va rămâne membru al partidului și va milita pentru aplicarea politicilor liberale.

Citește și: Florin Cîțu cere ca Iohannis să-i spună că nu îl mai susține | Când ar putea avea loc debarcarea lui de la conducerea PNL. Cine se pregătește să preia șefia partidului

 

×
Subiecte în articol: Florin Cîțu PNL demisie Klaus Iohannis
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close