Antena 3 CNN Politică Florin Cîțu a ajuns la Romexpo: ”O să fie un congres organizat impecabil”

Florin Cîțu a ajuns la Romexpo: ”O să fie un congres organizat impecabil”

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 10:41 25 Sep 2021 Modificat la 10:41 25 Sep 2021
florin citu

”După ziua de azi, PNL va fi mai putenic, mai unit și se va pregăti în fiecare zi pentru a câștiga alegeile din 2024”, a spus, la sosirea la Romexpo, premierul Florin Cîțu.

Întrebat despre protestele care au loc în zonă, acesta a spus: „Și AUR, și USR, și PSD sunt în opoziție, asta face opoziția, va protesta îmtotdeauna. Nu am văzut cine sunt protestatarii, dar noi susținem dreptul la opinie”.

Premierul a spus că organizarea congresului va fi impecabilă, „cu aceleași reguli și condiții în care a fost organizat congresul din 2017, niciun fel de diferență, totul va fi tansparent”.

Primul candidat care a ajuns la Romexpo a fost Ludovic Orban.

Întrebat despre posibile fraude, Orban a spus: „Încrederea mea este că nu vor fi încercări. Practic, aici ca președinte al partidului n-am putut să intervin. Avem o comisie de organizare a congresului și, de asemenea, avem o comisie de numărare și validare a votului care este formată cu repezentare paritară și care va fi condusă de președintele Comisiei de organizare, Theodor Stolojan. Am încredere că vor fi respectate toate procedurile de vot astfel încât să fie asiguat secretul votului”.

Liberalii se întrunesc, sâmbătă, la Romexpo, pentru a-și alege președintele pentru următorii patru ani, într-un congres la care vor participa aproximativ 5.000 de oameni. În cursă s-au înscris Ludovic Orban și Florin Cîțu.

Congresul PNL septembrie 2021, ultima rundă a bătăliei între Florin Cîţu şi Ludovic Orban

Dar cum s-a ajuns până aici? Lupta pentru şefia PNL a fost de la început una inegală. Florin Cîţu a plecat în cursă susţinut, chiar dinainte de a-şi lansa candidatura, de preşedintele Klaus Iohannis. Al doilea atu al lui Florin Cîţu este funcţia de şef al guvernului, din care controlează robinetul cu bani pentru primari.

Orice a încercat Ludovic Orban pentru a-şi păstra susţinerea a cât mai multe filiale, nu a reuşit. Aşa a ajuns ca doar cu câteva zile înainte de congresul la care va fi ales preşedintele PNL, Ludovic Orban să se bazeze pe sprijinul sigur a doar 16 organizaţii, dintre care sunt trei sunt sectoare în Bucureşti.

Florin Cîţu a evitat mult să intre în cursa pentru şefia PNL împotriva preşedintelui în funcţie. S-a temut de vechimea sa în partid, de faptul că are avantajul de a cunoaşte fibra PNL şi pe membrii săi.

Când a fost susţinut pentru funcţia de premier a promis că se va mulţumi cu această funcţie şi nu va râvni şi la cea de preşedinte PNL. Insistenţele unor lideri cu greutate din PNL l-au determinat însă să-şi încalce cuvântul dat şi l-au convins să candideze pentru cea mai înaltă funcţie în partid. A contat ce au spus şi lideri cu greutate din partid, dar mult mai important, spun aceştia, a contat susţinerea lui Klaus Iohannis.

×
x close