Antena 3 CNN Politică Gabriela Firea acordă primele vouchere pentru fertilizare in vitro: "Ne-am gândit să oferim trei decontări pe parcursul unui an"

Gabriela Firea acordă primele vouchere pentru fertilizare in vitro: "Ne-am gândit să oferim trei decontări pe parcursul unui an"

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunțat, marți, acordarea primelor vouchere pentru fertilizarea in vitro spunând că a primit mai mult de 8000 de solicitări, iar peste 600 dintre acestea au fost deja procesate şi analizate.

Gabriela Firea acordă primele vouchere pentru fertilizare in vitro: "Ne-am gândit să oferim trei decontări pe parcursul unui an"
Sursa foto: Hepta | Mediafax Foto / Alexandru Dobre
de Ştefan Petrică    |    17 Ian 2023   •   14:24

Prin acest program, ministrul Sănătății își dorește să crească natalitatea în România, și să vină în sprijinul familiilor și a cuplurilor care doresc să aibă copii.

Ministrul Familiei a spus că vor fi acordate trei decontări pentru fertilizarea in vitro, pe parcursul unui an, la indicație medicală.

"Diferența majoră dintre programul Ministerul Familiei și ceea ce exista ca și posibilitate până acum este că noi ne-am gândit, împreună cu ONG-urile de profil și medicii care ne-au asistat în realizarea acestui program, să oferim 3 astfel de decontări, pe parcursul unui an, femeilor, doamnelor, bineînțeles, la indicație medicală, astfel încât dacă primul tratament nu este cu reușită, nimeni nu trebuie să se dezarmeze.

Urmează și cel de-al doilea și al treilea pe parcursul unui an, dar și în următorii ani tot la indicație medicală se poate accesa acest program", a declarat Gabriela Firea.

"Am primit mai mult de 8000 de solicitări până în acest moment. Peste 600 din solicitări au fost deja procesate și analizate ca și componentă a dosarului pe care noi îl considerăm unul destul de simplu", a mai declarat ministrul Familiei.

×
Parteneri
El este tânărul de 27 de ani, ucis pe o stradă din Suceava!
x close