Antena 3 CNN Politică Gafă a diplomaţiei israeliene: Geoană, prezentat ca "Mircea Johanna", preşedinta Parlamentului României

Gafă a diplomaţiei israeliene: Geoană, prezentat ca "Mircea Johanna", preşedinta Parlamentului României

Gafă a diplomaţiei israeliene: Geoană, prezentat ca "Mircea Johanna", preşedinta Parlamentului României
Sursa foto: Mircea Geoanã
13 Apr 2010   •   15:21

Diplomaţia israeliană a comis, marţi, o gafă amuzanată. Numele preşedintelui Senatului Mircea Geoană a fost stâlcit şi a luat chiar o conotaţie feminină într-un comunicat al Ministerului israelian de Externe care anunţă vizita şefului diplomaţiei israeliene, Avigdor Lieberman, în România. Astfel, numele fostului lider PSD a devenit peste noapte "Mircea Johanna". AFP a preluat eroarea agravând-o, Geoană fiind prezentat de agenţia de ştiri ca preşedinta Parlamentului României. Ulterior, comunicatul a fost corectat de către biroul de presă al MAE din Israel.

Conform comunicatului, Lieberman va avea la Bucureşti întâlniri cu preşedintele Traian Băsescu, cu premierul Emil Boc, cu omologul său Teodor Baconschi, cu ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, cu preşedintele Senatului, Mircea "Johanna".
Informaţia a fost preluată ca atare şi de AFP, care enumeră printre oficialii cu care se va întâlni în România ministrul israelian de Externe şi pe "preşedinta Parlamentului Mircea Johanna".
Ministrul israelian de Externe, Avigdor Lieberman, va sosi miercuri în România pentru o vizită oficială, urmând să revină vineri după-amiază la Tel Aviv, a anunţat Ministerul israelian de Externe.
Comunicatul ministerului subliniază că România este singura ţară din fostul bloc comunist est-european care a menţinut permanent relaţiile diplomatice cu Israelul după crearea acestui stat în 1948. De asemenea, Israelul şi România sunt legate de o "importantă cooperare în domeniul securităţii bilaterale, cooperare care va fi consolidată", adaugă diplomaţia israeliană.
Antena3.ro

×
Parteneri
Motivul răpirii omului de afaceri moldovean dintr-o parcare din Capitală
x close