Antena 3 CNN Politică Geoană: Solicitarea PDL de revocare a preşedintelui Senatului, considerată inadmisabilă pe fond

Geoană: Solicitarea PDL de revocare a preşedintelui Senatului, considerată inadmisabilă pe fond

Geoană: Solicitarea PDL de revocare a preşedintelui Senatului, considerată inadmisabilă pe fond
Sursa foto: Mircea Geoanã
09 Mar 2010   •   15:06

Cererea PDL de revocare a preşedintelui Senatului a fost considerată inadmisabilă de către conducerea acestei camere, a declarat marţi, social-democratul Mircea Geoană vizat direct de demersul reprezentanţilor actualei puteri.

?Din punctul de vedere al majorităţii exprimate prin vot astăzi solicitarea avansată de grupul PDL cu privire la revocarea preşedintelui Senatului a fost considerată de Biroul Permanent ca inadmisabilă. Aceste documente nu au fost introduse pe ordinea de zi a BP, existând o linie de demarcaţie între PSD, PC şi PNL şiUDMR pe de altă parte? a precizat Geoană, invocând prevederile Constituţiei şi ale Regulamentulului acestei camere.

Întrebat ce va face dacă solicitarea PDL va fi reluată miercuri, în şedinţa de plen a Senatului, el a răspuns: "Voi respecta Constituţia şi Regulamentul Senatului".

Chestorul Senatului Ioan Chelaru a catalogat, la rândul său, solicitările PDL şi UDMR de revocare a lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al acestei Camere a Legislativului ca fiind "neconstituţionale şi neregulamentare".

"La solicitarea PSD, s-au scos de pe ordinea de zi toate cele patru puncte care priveau sesizări sau scrisori ale PDL şi UDMR şi care aveau referire la Biroul Permanent sau la preşedintele Senatului. Prin vot, până la urmă, într-un mod extrem de clar exprimat, s-a stabilit că punctele respective nu pot face parte din ordinea de zi, mergându-se pe ideea că ceea ce se solicita este neconstituţional şi neregulamentar", a declarat Chelaru.

El a susţinut că "aspectele erau inadmisibile", chiar dacă dezbaterile pe marginea acestui subiect au fost "spectaculoase".

"Cele mai spectaculoase dezbateri s-au referit la ordinea de zi a şedinţei de astăzi. Deşi nu ar fi fost cazul, s-a intrat puţin şi pe problemele de fond", a mai spus Chelaru.

Antena3.ro

×
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close