Antena 3 CNN Politică Guvernul revine la politizarea funcției de prefect contrar cerințelor UE: Prefecții și subprefecții vor putea fi membri ai unor partide politice

Guvernul revine la politizarea funcției de prefect contrar cerințelor UE: Prefecții și subprefecții vor putea fi membri ai unor partide politice

Guvernul revine la politizarea prefecţilor, după 15 ani în care aceştia au fost aleşi, teoretic, din rândul funcţionarilor publici. În 2006 a fost impusă profesionalizarea acestei funcţii, la cererea Uniunii Europene. Miercuri este de aşteptat să se aprobe o ordonanţă de urgenţă care schimbă Codul Administrativ, astfel încât reprezentanţii Guvernului în teritoriu să poată fi numiţi politic.

Guvernul revine la politizarea funcției de prefect contrar cerințelor UE: Prefecții și subprefecții vor putea fi membri ai unor partide politice
Sursa foto: Hepta
de Georgiana Adam    |    27 Ian 2021   •   13:00

Cele trei partide aflate la guvernare, PNL, USR și UDMR discută încă despre punerea în funcție a prefecților și doresc să numească prefecți dintre colegii de partid. Conform legislației în vigoare, membri de partid care doresc funcția de prefect trebuie să demisioneze întâi din organizația politică din care fac parte și să se angajeze într-o instituție administrativă locală.

Ludovic Orban a anunţat marți că PNL va avea 23 de prefecţi şi 47 de subprefecţi, USR-PLUS va avea 14 prefecţi şi 28 de subprefecţi, iar UDMR va avea 5 prefecţi şi 10 subprefecţi şi consideră că negocierile cu celelalte partide vor fi finalizate într-o săptămână sau două.

Liderul liberalilor a adăugat că va fi un BPN al partidului în această săptămână, după ce va fi încheiată evaluarea candidaţilor pentru diferite funcţii, iar premierul Florin Cîţu va veni cu o propunere pentru poziţia de secretar general al Guvernului.

Guvernul a pregătit modificarea OUG 57/2019 privind statutul prefectului

Astfel, Guvernul ar urma să aprobe în şedinţa de miercuri modificarea OUG 57/2019 privind Codul administrativ referitor la statutul prefectului şi subprefectului, aceste funcţii urmând să fie unele de demnitate publică.

„Actul normativ va clarifica statutul prefectului şi subprefectului ca fiind funcţii de demnitate publică atât corelativ cu poziţiile exprimate la nivel politic de Parlamentul României şi cu Strategia privind funcţia publică 2016-2020, cât şi corelativ cu necesitatea de clarificare a statului prefectului şi subprefectului identificată prin Programul de guvernare.

Prefecţii şi subprefecţii îşi vor păstra calitatea de înalt funcţionar public pentru o perioadă de maxim 30 zile de la intrarea în vigoare a actului normativ. Prin aplicarea noii reglementări, ocuparea unor funcţii de demnitate publică de către prefect şi subprefect, situaţie în care aceştia pot fi membri ai unor partide politice, este în concordanţă cu rolul prefectului de reprezentant al Guvernului pe plan local, Guvernul fiind o autoritate publică care are structură politică”, se precizează în nota de fundamentare a actului normativ.

Potrivit modificărilor propuse, se va înfiinţa şi funcţia de secretar de general al instituţiei prefectului

„Înfiinţarea acestei funcţii reprezintă o garanţie suplimentară privind îndeplinirea imparţială a atribuţiilor prefectului, inclusiv în contextul în care acesta este demnitar.

Acesta sprijină activitatea prefectului în exercitarea atribuţiilor prevăzute la art. 255 din Codul administrativ (controlul de legalitate) şi coordonează structura de specialitate prin care se realizează aceste atribuţii”, se mai arată în nota de fundamentare.

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close