Antena 3 CNN Politică Igaş: PDL va duce "până la bun sfârşit" revocarea lui Geoană. Nu avem nevoie de CCR

Igaş: PDL va duce "până la bun sfârşit" revocarea lui Geoană. Nu avem nevoie de CCR

Igaş: PDL va duce "până la bun sfârşit" revocarea lui Geoană. Nu avem nevoie de CCR
Sursa foto: Traian Igaº
10 Mar 2010   •   14:59

Parlamentarii PDL, UDMR şi senatorii independenţi vor duce "până la capăt" solicitarea de revocare a lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al acestei Camere, a anunţat liderul senatorilor PDL, Traian Igaş, după suspendarea lucrărilor de plen. Parlamentarul demnocrat-liberal a susţinut că nu ar fi nevoie de o mediere a Curţii Constituţionale pe această temă.
"Vom solicita în continuare Biroului Permanent al Senatului să ia în discuţie şi să introducă pe ordinea de zi solicitarea unui grup de 58 de semnatari şi, dacă urmăriţi votul de astăzi, din Senat, nu sunt 58, de fapt sunt 69 care au fost prezenţi azi aici, şi ne vom duce până la capăt cu solicitarea noastră, care are acoperire regulamentară, care are acoperire constituţională", a afirmat liderul senatorilor democrat-liberali.
Igaş l-a acuzat pe preşedintele Senatului, Mircea Geoană că a încălcat din nou, miercuri, în plen, Regulamentul de funcţionare.
"Cred că, până la urmă, o persoană care abuzează de poziţia pe care o are, prin votul nostru, al senatorilor, va trebui la un moment dat să răspundă pentru faptele, pentru încălcările pe care le face în mod repetat în Senatul României. În interpretarea colegilor de la PSD, preşedintele Senatului, domnul Mircea Geaonă, este mai presus decât Dumnezeu, nimeni nu poate să îi facă nimic, în nicio condiţie, indiferent de abuzurile pe care le face", a apreciat senatorul.
El a susţinut că parlamentarii PDL vor duce "până la bun sfârşit" această iniţiativă, pentru că, până la urmă, adevărul trebuie să iasă la suprafaţă, iar dreptatea trebuie să învingă.
Igaş a respins acuzaţiile de blocare a lucrărilor Senatului, formulate de opozoţie, el precizând democrat-liberalii nu au o astfel de intenţie.
"Noi nu vrem să blocăm lucrările în Senat. Vrem să legiferăm. Aceasta este misiunea noastră principală aici. După cum vedeţi, preşedintele de şedinţă a blocat astăzi activitatea noastră în Senat", a susţinut senatorul PDL.
Întrebat de ce PDL nu apelează la Curtea Constituţională, Traian Igaş a explicat că democrat-liberalii nu au motive să facă acest lucru.
"Nu avem pentru ce să apelăm la Curtea Constituţională în condiţiile în care toată documentaţia pe care noi am întocmit-o şi pe care am depus-o la Biroul Permanent respectă atât Constituţia, cât şi Regulamentul. Nu noi trebuie să facem acest lucru", a apreciat liderul PDL.
El a minimalizat importanţa Bioprului Permanent al Senatului, acolo unde actuala putere nu are majoritate în Biroul Permanent pentru ca această solicitare să fie acceptată, senatorul PDL apreciind că plenul este suveran.
"Cred că plenul este suveran şi trebuie să fie suveran şi deciziile majore trebuie luate în plenul Senatului, ceea ce astăzi nu s-a întâmplat datorită faptului că domnul Geoană a obstrucţionat lucrările noastre, ale senatorilor", a subliniat liderul senatorilor PDL.
El şi-a exprimat speranţa că nopţile care vor urma vor fi un sfetnic bun pentru colegii de la PSD şi PNL şi vor accepta în Biroul Permanent această propunere.
"Poate că, între timp, cei şapte colegi care au votat pentru respingerea introducerii pe ordinea de zi a solicitărilor noastre probabil că între timp vor analiza mai bine solicitările noastre, vor ajunge la o concluzie că nu am încălcat cu nimic Regulamentul şi Constituţia şi probabil vor da alt vot", a conchis Igaş.

Antena3.ro

×
Parteneri
Directorul ANM, Elena Mateescu, anunţă când vine vara în România
x close