Antena 3 CNN Politică Ilie Bolojan și-a luat rămas-bun de la echipa Administrației Prezidențiale: „Le-am mulțumit tuturor. Respect!”

Ilie Bolojan și-a luat rămas-bun de la echipa Administrației Prezidențiale: „Le-am mulțumit tuturor. Respect!”

B.C.
<1 minut de citit Publicat la 15:27 26 Mai 2025 Modificat la 15:29 26 Mai 2025
ilie bolojan
Mandatul de președinte interimar al lui Ilie Bolojan a început în luna februarie. FOTO: Hepta

Luni, la încheierea celor 100 de zile ca președinte interimar al României, Ilie Bolojan a transmis un mesaj de mulțumire echipei Administrației Prezidențiale. Într-o postare scrisă pe Facebook, el a spus că a mers în birourile Administrației Prezidențiale „pentru a le mulțumi colegilor pentru colaborarea pe care am avut-o”.

Bolojan a subliniat importanța celor care lucrează zi de zi, fără să fie cunoscuți publicului: „În spatele fiecărui proiect […] există mulți oameni care lucrează fără să fie văzuți și fără de care proiectele nu pot fi realizate.”

El a lăudat profesionalismul angajaților din toate structurile instituției, afirmând că „tot ceea ce s-a realizat în această perioadă […] este rezultatul muncii acestei echipe”, de la consilieri și experți tehnici, până la personalul administrativ și muzeal.

În încheiere, fostul președinte interimar a declarat: „A fost un privilegiu să lucrez cu această echipă și să cunosc oameni care își fac datoria […]. Respect!”

Mandatul de președinte interimar al lui Ilie Bolojan a început în luna februarie, imediat după demisia președintelui Klaus Iohannis și s-a încheiat luni la prânz, prin depunerea jurământului de către președintele ales al României, Nicușor Dan. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close