Antena 3 CNN Politică Ilie Bolojan susține că el nu știe despre varianta Luca Niculescu - premier, dar cere să fie un guvern de tehnocrați

Ilie Bolojan susține că el nu știe despre varianta Luca Niculescu - premier, dar cere să fie un guvern de tehnocrați

George Forcoş
5 minute de citit Publicat la 21:49 10 Sep 2026 Modificat la 22:53 10 Sep 2026
premierul ilie bolojan la guvern
Bolojan a mai spus că nu se agață de funcția de premier. Foto: INQUAM Photos/George Călin

Ilie Bolojan a declarat joi seara, la B1 TV, că a discutat în ultimele zile cu președintele Nicușor Dan, dar acesta nu a avansat numele lui Luca Niculescu pentru funcția de premier.

"Am discutat cu domnul președinte în aceste zile, pentru că am avut și întâlniri instituționale, CSAT-ul, dar nu s-a discutat despre un nume de premier, deci nu a fost avansat un astfel de nume, prin urmare nu am cum să fac comentarii.

Domnul Luca Niculescu este un coleg de guvern bun, secretar de stat la Externe, un diplomat care în funcția pe care a ocupat-o, gestionând aderarea României la OCDE, a făcut lucruri bune și îl consider un profesionist al diplomației române".

Bolojan: "Această durată de provizorat s-a prelungit prea mult"

Bolojan a mai spus că nu se agață de funcția de premier: "De patru luni de zile mi-am golit biroul, mi-am luat rămas bun de la colegii din guvern, le-am mulțumit pentru activitate, le-am căutat și pe doamnele care fac curat în birou să le mulțumesc. Deci nu se mai pune problema să te agăți de un scaun, să vrei să stai pe un post, dar atunci când ești premier, chiar și interimar, într-o situație complicată, mult prea mult timp, nu ai ce să faci decât să încerci să faci ce ține de tine ca să asiguri funcționarea statului.

Și, cu siguranță, discuțiile legate de formarea unui nou guvern sunt foarte importante, această durată de provizorat s-a prelungit prea mult", a mai declarat Ilie Bolojan.

Ilie Bolojan susține că România are nevoie de un guvern de tranziție, format în principal din tehnocrați, care să ia măsurile necesare pentru pregătirea bugetului pe 2027, închiderea PNRR, rectificarea bugetară și depășirea iernii.

Bolojan propune guvern tehnocrat de tranziție

Liderul PNL afirmă că, în contextul crizei politice prelungite, trebuie găsită o soluție care să asigure funcționarea administrației și să mențină încrederea agențiilor de rating în România.

"Sper ca domnul președinte, într-o perioadă cât mai rapidă, va face o nominalizare, în așa fel încât premierul care este desemnat să înceapă o discuție cât se poate de serioasă cu partidele și avem responsabilitatea, în situația de criză prelungită, generată de modul iresponsabil în care s-a comportat PSD, generând o moțiune de cenzură fără să pună nimic în loc, să găsim o soluție, pentru că aici nu mai e vorba de Bolojan, de o persoană sau alta, e vorba de a ne asigura că România e o țară care are o administrație funcțională, că ne pregătim de un buget ambițios pentru 2027 și e o problemă legată și de partea de încredere în direcția în care se mișcă țara.

Fără menținerea încrederii agențiilor de rating în România, riscul de cădere este foarte mare. Atunci când ajungi într-o situație de downgrade, înseamnă că tot ce s-a făcut până acum se risipește".

Întrebat dacă și-a schimbat poziția în negocieri și dacă e mai flexibil în a accepta un guvern PSD, Bolojan a răspuns:

"Personal, atât eu, cât și partidul rămânem consecvenți la ce am declarat în primăvară, dar și în vară. Înainte de această moțiune, am avertizat PSD că va genera o criză și că, în condițiile în care nu mai respectă nicio înțelegere, nu vom mai face parte dintr-un guvern cu PSD, lucru care a rămas constant.

Tot în urma încercărilor de a forma guverne, propunerea de guvern Tomac, care nu a mai fost supusă votului, am avut apoi încercarea de a forma guvernul Vestea, o încercare care se baza pe o trădare din interiorul PNL, netrecând nici acest lucru, soluția pe care am propus-o la începutul verii e să formăm un guvern de tranziție, de armistițiu, tehnocrat, un guvern în principal care să se bazeze pe tehnocrați, pentru că altfel, un guvern care are doar niște proxy tehnocrați, dar care nu au cunoștințe în domeniul respectiv, înseamnă o formulă în care unii conduc din spate.

O astfel de formulă, formată din oameni competenți, și avem în fiecare sector astfel de oameni, poate să fie o formulă de tranziție certă care să aibă ca misiune să facă ce am discutat mai înainte: să ia măsurile necesare pentru a pregăti anul viitor, să închidă PNRR-ul, pentru că mai există procedurile de închidere, să facă rectificarea de buget, să pregătească bugetul pentru anul viitor și să trecem această iarnă".

Guvernul nu poate face rectificări

Bolojan a spus că este nevoie de rectificări de buget, iar acestea nu pot fi făcute de guvernul pe care îl conduce. 

"Avem nevoie de rectificări de buget. În această perioadă e foarte important ca să facem rectificarea de buget. Asta înseamnă că miniştrii care, de exemplu, la începutul anului, când s-a făcut bugetul, nu şi-au previzionat corect cheltuielile, sunt în situaţia în care, pe ultimele luni, anumite cheltuieli rămân descoperite.

Şi dacă la Sănătate, de exemplu, nu s-au previzionat corect cheltuielile, nu ştiu, pe unităţile de primire urgenţă sau pe ambulanţă, e nevoie de rectificări în aşa fel încât cheltuielile acestor entităţi să fie acoperite. Şi asta fac guvernele României practic în fiecare an, în toamnă, în final de august, început de septembrie, se face o rectificare de buget.

Acest guvern nu poate face această rectificare de buget pentru că nu are această competenţă. Ea se face printr-o ordonanţă", a declarat Bolojan.

Nicușor Dan ar putea amâna desemnarea

Președintele Nicușor Dan ar putea amâna desemnarea premierului până pe 19 septembrie, chiar înaintea plecării sale în Statele Unite. Și consultările cu partidele ar putea fi amânate, pe fondul lipsei unui acord pentru susținerea viitorului Guvern.

Deși Luca Niculescu rămâne în continuare favorit pentru funcția de prim-ministru, Nicușor Dan nu mai are de gând să facă rapid desemnarea, până duminică, ci abia la sfârșitul săptămânii viitoare, pe 19 septembrie, chiar înainte de a pleca în SUA.

Ar fi două motive pentru asta. În primul rând, nu există un acord al partidelor din fosta coaliție pentru susținerea unui Guvern, în condițiile în care atât Nicușor Dan, cât și UDMR resping ideea de a lua voturi de la AUR. PNL încă nu acceptă să voteze un guvern PSD.

În plus, Nicușor Dan pleacă duminică în Finlanda, la Summitul Arctic, de unde revine luni noapte, iar pe 19 septembrie merge în SUA, la Adunarea Generală a ONU. Nu își dorește să fie nevoit să dea explicații partenerilor externi, europeni și americani, despre un eventual nou eșec în ceea ce privește învestirea unui Executiv.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine

Parteneri

x close