Antena 3 CNN Politică Ilie Bolojan vorbeşte despre viitorul PNL: "Nu este o situaţie bună pentru noi"

Ilie Bolojan vorbeşte despre viitorul PNL: "Nu este o situaţie bună pentru noi"

PNL a avut și momente mai grele în istoria sa recentă, spune liberalul Ilie Bolojan, președinte al Consiliului Județean Bihor. El recunoaște că partidul nu este în cea mai bună situație în prezent.

Ilie Bolojan vorbeşte despre viitorul PNL: "Nu este o situaţie bună pentru noi"
Sursa foto: Hepta | Mediafax Foto / Alexandru Dobre
de Alin Tarnovschi    |    28 Noi 2021   •   22:56

Întrebat despre viitorul PNL, după ce a făcut guvern cu PSD, Ilie Bolojan a spus că „nu este o situație bună pentru noi”, dar că totul depinde de prestația Guvernului.

"Vă dați seama câte momente grele a avut acest partid când nu a intrat în Parlament prin anii `90, când a luat tot felul de decizii, când a susținut o formulă sau alta. E clar că nu este o situație bună în momentul de față pentru noi, dat fiind toate lucrurile care s-au întâmplat, dar viitorul PNL și a oricărui partid din România va depinde de cei care sunt în decizie, de modul în care își vor desfășura activitatea.

Va depinde de prestația Guvernului, de prestația miniștrilor noștri, de prestația primarilor noștri din țară, a președinților de consilii județene, deci e o sumă de prestații, dar eu cred că merită acest partid să aibă un viitor raportat la trecutul lui și la obligațiile morale pe care le avem față de cei care au făcut lucruri majore pentru țara noastră, pentru cei care au făcut marea unire, pentru cei care au murit în închisori și pentru cei care lucrează zi de zi și care și-au pus obrazul pentru noi în satele și orașele din România", a spus Ilie Bolojan, la Digi 24.

PNL a decis să formeze un guvern alături de PSD și UDMR, după ce președintele liberalilor, Florin Cîțu, a transmis, în urmă cu două luni că nu va negocia niciodată cu social-democrații cât timp va conduce partidul.

×
Subiecte în articol: Ilie Bolojan PNL
Parteneri
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic
x close