Antena 3 CNN Politică În căutare de voturi: "Independenţii" Oprescu şi Băsescu s-au întreţinut cu Cioabă, regele romilor

În căutare de voturi: "Independenţii" Oprescu şi Băsescu s-au întreţinut cu Cioabă, regele romilor

În căutare de voturi: "Independenţii" Oprescu şi Băsescu s-au întreţinut cu Cioabă, regele romilor
Sursa foto: basescu cioaba romi
08 Sep 2009   •   15:16

Posibili candidaţi independenţi la preşedinţia României, Sorin Oprescu şi Traian Băsescu par să caute noi şi noi surse de voturi. Amândoi s-au orientat zilele acestea către comunitatea romilor.

După ce Sorin Oprescu a vizitat la sfârşitul săptămânii trecute oraşul Sibiu unde se desfăşura Târgul Romilor Meşteşugari, prilej cu care s-a întreţinut cu regele romilor, Florin Cioabă, a fost rândul preşedintelui să se adreseze romilor, chiar la festivalul organizat de aceştia la Costeşti.

Împreună cu soţia sa, Maria, preşedintele a asistat la un spectacol de cântece şi dansuri ţigăneşti, fiind chiar invitat la dans la un moment dat. Băsescu a stat de vorbă cu romii prezenţi la festival.

În fiecare an, de Sfânta Maria, clanurile de romi căldărari şi argintari din România îşi dau întâlnire. Romii şi-au expus maşinile de lux, kilogramele de aur şi hainele extrem de scumpe.

TRAIAN BĂSESCU LA ÎNTÂLNIREA CU ROMII


Sorin Oprescu nu şi-a anunţat încă oficial candidatura la preşedinţie, dar toate sursele politice indică faptul că va face acest anunţ la sfârşitul lunii. El ar urma să candideze din postura de independent, dar ar urma să fie sprijinit şi de o parte din liderii PSD. Nici Traian Băsescu nu şi-a anunţat oficial candidatura, dar mai mulţi lideri PDL susţin că acesta ar fi candidatul partidului la preşedinţie. Mai mult, tot din PDL a apărut şi varianta unei candidaturi a lui Traian Băsescu din postura de independent, în acest sens democrat-liberalii modificând şi Legea electorală.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: romi Traian Băsescu oprescu
Parteneri
Românii care pot ieși la pensie mai devreme, potrivit noii legi a pensiilor
x close