Antena 3 Politică Ionel Dancă: Propaganda toxică a PSD, care a indus haos în populație, trebuie să înceteze

Ionel Dancă: Propaganda toxică a PSD, care a indus haos în populație, trebuie să înceteze

de Georgiana Adam    |    06 Noi 2020   •   18:15
Ionel Dancă: Propaganda toxică a PSD, care a indus haos în populație, trebuie să înceteze
Sursa foto: Hepta

În cadrul conferinței de presă de la Guvern, Ionel Dancă, șeful Cancelariei prim-ministrului, a lansat un atac asupra PSD, acuzând partidul de "propagandă toxică, care a indus confuzie, haos și neîncredere în populație".

"Doamnelor și domnilor, am intrat în această luptă încă de la începutul anului împreună, noi și dumneavoastră, și doar împreună vom învinge această epidemie. Noi, autoritățile publice, guvernul condus de premierul Ludovic Orban, cu susținerea președintelui Klaus Iohannis, am făcut tot ceea ce este posibil în acest an pentru a proteja viețile și sănătatea românilor.

Noi și dumneavoastră, marea majoritate a românilor, respectă, înțeleg regulile care le protejează viața lor și a celor dragi lor.

Propaganda toxică, meschină, care a indus confuzie, haos și neîncredere într-o mică parte din populație ne-a adus în situația de astăzi, în care trebuie să adoptăm măsuri mai ferme pentru protejarea vieții și sănătății românilor.

Nu are legătură lupta noastră cu pandemia COVID cu politica, cu campaniile electorale, cu alegerile. Chiar faptul că, la începutul unei campanii electorale, guvernul, cu susținerea președintelui Klaus Iohannis, a adoptat aceste măsuri pentru protejarea vieții și sănătății românilor arată că nu este vorba aici de niciun calcul politic.

Viața românilor are prioritate!

De aceea, este important ca toată propaganda mincinoasă, toxică a PSD, care a indus confuzie, haos în populație, să înceteze. PSD este un pericol pentru sănătatea și democrația din țara noastră.

Prioritate are viața românilor în acest moment și suntem convinși că doar împreună vom învinge această pandemie", a declarat Ionel Dancă.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close