Antena 3 CNN Politică Jumătate dintre donațiile primite de Nicușor Dan au mers către o firmă controlată de afaceristul pro-rus Matei Păun

Jumătate dintre donațiile primite de Nicușor Dan au mers către o firmă controlată de afaceristul pro-rus Matei Păun

B.N.
2 minute de citit Publicat la 11:56 24 Apr 2025 Modificat la 14:07 24 Apr 2025
dan_paun_click
Nicușor Dan și Matei Păun, la Primăria Capitalei, 15 februarie 2025. Foto: Click!

Candidatul independent la alegerile prezidențiale Nicușor Dan a cheltuit jumătate dintre donațiile primite de la cetățeni cu o firmă controlată de sfătuitorul său, afaceristul pro-rus, Matei Păun. Cei doi au repetat schema de la alegerile locale din vara lui 2024, scrie Newsweek.

Conform unor documente consultate de către Newsweek România, staff-ul de campanie al lui Nicușor Dan a decis să își facă reclamă în precampania electorală pe panourile exterioare deținute numai de compania Getica OOH SRL.

Astfel, în perioada 26 februarie-31 martie 2025, Getica OOH SRL a emis 20 de facturi către staff-ul de campanie al lui Nicușor Dan în valoare totală de 1.091.614,66 lei lei (aproximativ 200.000 Euro). 

Conform propriilor declarații, el primise, până la 1 aprilie, 2,8 milioane lei de la 8.848 de donatori. 

Matei Păun a negat legăturile cu firma Getica OOH SRL.

Compania de panotaj cumpărată de Matei Păun de la pușculița FSB și de la oligarhi ruși

În ciuda declarațiilor sale, legăturile lui Matei Păun cu Getica OOH sunt extrem de vechi. 

Păun a preluat, în 2011, prin intermediul unei companii de-a sa această companie de panotaj exterior de la bănci de stat ruseștiși de la oligarhi ruși. 

Pe pagina de internet a celei mai importante afaceri a sa, BAC Financial Advisory, se menționează că această companie a “finanțat achiziția News Outdoor SA (n.r. acesta a fost numele vechi al Getica OOH SRL), una din cele mai mari companii de publicitate Out of Home din România, de la un consorțiu format din VTB și Alpha Capital Partners Rusia “.

Conform jurnalistei de investigații britanice, Catherine Belton, care a scris cartea “Oamenii lui Putin. Cum a preluat KGB-ul Rusia, și apoi a atacat Occidentul”, VTB, este o bancă rusească de stat, pușculița FSB/KGB iar oligarhii ruși, care dețineau Alpha Capital, erau apropiați de Kremlin. 

BAC Financial Advisory este deținută de către Matei Păun și partenerul său de afaceri de ani de zile, Ion Arin Alexandru. 

Zilele trecute, Nicușor Dan a ales să mintă susținând că Matei Păun nu a făcut afaceri în ex-sovietic ci că ar fi fost angajat la companii care au făcut afaceri în această zonă, inclusiv în Rusia.

Citește aici întregul articol de la Newsweek România.

În urmă cu două săptămâni, tabloidul Click! a publicat mai multe fotografii în care Nicuşor Dan este surprins alǎturi de controversatul om de afaceri Matei Pǎun confirmǎ relația strânsǎ dintre cei doi. Afaceristul, suspectat de legături cu Rusia, este alǎturi de Nicuşor Dan în momentele-cheie al candidaturii, având şi rol de principal negociator în finanțarea campaniei prezidențiale.

 
Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close