Antena 3 CNN Politică Kelemen Hunor cere referendum consultativ pe reforma pensiilor magistraților: „Se consideră mai speciali, o castă”

Kelemen Hunor cere referendum consultativ pe reforma pensiilor magistraților: „Se consideră mai speciali, o castă”

A.O.
4 minute de citit Publicat la 19:48 21 Oct 2025 Modificat la 20:14 21 Oct 2025
kelemen hunor hepta 1
Președintele UDMR spune că CCR este practic a „treia cameră legislativă”, iar puterea ei este atât de mare încât Parlamentul și Guvernul nu au încotro decât să se conformeze deciziilor acesteia.  sursa foto: Hepta

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, într-un interviu pentru Hotnews, că este nevoie de un referendum național pe chestiunea vârstei de pensionare a magistraților pentru a arăta Curții Constituționale că majoritatea oamenilor crede că nu trebuie să existe cetățeni „mai speciali decât ceilalți”. Liderul formațiunii maghiare i-a criticat, de asemenea, pe magistrați pentru că au ajuns să se considere „mai speciali”, „o castă”, care consideră că nici Parlamentul nu are dreptul să legifereze justiția, ci doar ei. 

„Eu am înţeles că ei se consideră mai speciali, o castă care de foarte multe ori transmite că nici Legislativul nu are dreptul de reglementa domeniul justiţiei, ci doar ei”, a spus liderul UDMR. 

Kelemen Hunor a precizat că decizia Curtea Constituționale a României (CCR), care a respins legea care tăia pensiile magistraților, nu ajută la „restabilirea încrederii” din societate. 

„Oamenii sunt supăraţi şi pe politicieni, şi pe magistraţi, şi pe Curtea Constituţională. Ei spun că vor o guvernare mai justă, unde nu există speciali, iar noi avem o responsabilitate în Parlament şi în Guvern. Şi, în acest moment, trebuie să ne concentrăm asupra acestui lucru. 

Oamenii nu aşteaptă legiferare de la CCR. Ei ne spun nouă: voi aţi fost votaţi, de aceea v-am trimis acolo, să guvernaţi just, să îndreptaţi ceea ce nu e corect”, a spus președintele UDMR la Hotnews. 

Kelemen Hunor: Guvernul poate relua procedura

Președintele formațiunii maghiare a adăugat că CCR este practic a „treia cameră legislativă”, iar puterea ei este atât de mare încât Parlamentul și Guvernul nu au încotro decât să se conformeze deciziilor acesteia. 

„În construcţia noastră constituţională, CCR a avut, are şi va avea un rol important. În 2003, când am revizuit Constituţia, noi am dat CCR o putere şi mai mare. Am făcut a treia cameră legislativă din Curtea Constituţională, până la urmă. Fiindcă orice lege trece de Parlament poate să ajungă la Curte şi, dacă CCR a decis într-un fel, camerele Parlamentului şi Guvernul nu pot decât să se conformeze”, a spus Kelemen Hunor. 

Liderul UDMR a mai spus că dacă motivarea Curții arată că decizia de respingere a fost luată din cauza lipsei avizului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) atunci Guvernul poate relua legea, cu respectarea procedurii, tot prin angajarea răspunderii în Parlament. 

„(...) Se poate relua procedura, nu e nicio problemă. (...) Şi eu aş merge mai departe tot prin asumarea răspunderii – dar nu sunt în situaţia de a decide eu singur. Acum a intervenit această chichiţă procedurală – avizul CSM. (...) Dar există şi o altă speţă la CCR tot despre un aviz consultativ, când Curtea a spus că, dacă e o situaţie de urgenţă, iar avizul a fost cerut, atunci nu mai trebuie să aştepţi 30 de zile. Deci e o chichiţă procedurală, dar care se poate îndrepta”, a spus președintele UDMR. 

Kelemen Hunor vrea referendum consultativ 

Kelemen Hunor a adăugat, de asemenea, că un referendum național privind vârsta de pensionare a magistraților ar demonstra Curții Constituționale că românii nu își doresc să fie concetățeni „mai speciali”. În acest demers însă trebuie atras și președintele Nicușor Dan, a spus liderul UDMR. 

„Iniţiativa poate fi asumată de coaliţie, dacă doreşte, dar preşedintele este cel care cheamă oamenii la referendum naţional. Coaliţia poate doar să facă un demers politic. Deci, aici trebuie să-l câştigăm şi pe preşedintele republicii.

Eu am ajuns la concluzia că toate încercările Parlamentului şi toate încercările Guvernului de a îndrepta, în timp, ceea ce a devenit extrem de distorsionat, s-a lovit de un zid: nu se poate.

(...) Dar eu sunt convins că şi Curtea Constituţională, când vede că majoritatea oamenilor crede că nu trebuie să avem, în privinţa vârstei de pensionare, oameni care sunt mai speciali decât ceilalţi, atunci nu mai pune problema de constituţionalitate sau de neconstituţionalitate”, a precizat Kelemen Hunor. 

Liderul UDMR e de părere că doar atunci când toți decidenții politici, dar și magistrații, văd care este opinia oamenilor se poate începe recâștigarea încrederii oamenilor. 

„E un nivel cum n-a mai fost niciodată de 35 de ani. Asta e ideea, nu să distrugi şi ce-a mai rămas. Şi eu cred că, din această perspectivă, într-adevăr, un referendum ar arăta dorinţa oamenilor şi poziţionarea lor faţă de o chestiune extrem de importantă şi sensibilă. Până la urmă, e vorba de a pune toţi cetăţenii la acelaşi nivel privind vârsta de pensionare”, a spus Kelemen Hunor.

Cine sunt judecătorii care au respins reforma pensiilor magistraților

Judecătorii CCR au respins luni în totalitate legea care prevedea reforma pensiilor speciale. 

Potrivit surselor citate, decizia a fost luată pe formă, din cauza lipsei avizului CSM. Votul în CCR a fost de 5/4 pentru admiterea sesizării instanței supreme, au declarat sursele. 

Surse citate de Antena 3 CNN afirmă că toți cei patru judecători CCR propuși de PSD au votat pentru declararea legii pensiilor magistraților drept neconstituțională.

Cei patru judecători propuși de PSD sunt:

  • Cristian Deliorga;
  • Gheorghe Stan; 
  • Dimitrie-Bogdan Licu; 
  • Mihai Busuioc;

Al cincilea vot - decisiv - împotriva constituționalității legii pensiilor magistraților a venit din partea judecătoarei Mihaela Ciochină, conform surselor Antena 3 CNN. Aceasta a fost propusă la CCR de fostul președinte Klaus Iohannis.

Ce prevedea legea privind pensiile magistraților 

Potrivit legii pe care Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea, vechimea în muncă necesară pensionării magistraților urma să crească de la 25 de ani la 35 ani, așa cum este și pentru ceilalți cetățeni. 

De asemenea, cuantumul pensiei acestora din ultima remunerație netă va scădea de la 100% până la 70%, astfel încât să nu mai existe situații în care pensia este egală cu salariul sau chiar mai mare. 

Prin reforma pensiilor de serviciu acordate acestora, va exista o perioadă tranzitorie de 10 ani, la finalul căreia pensionarea se va face la 65 de ani. 

 

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close