Antena 3 CNN Politică Klaus Iohannis, reacție furibundă când a fost întrebat despre alocațiile copiilor

Klaus Iohannis, reacție furibundă când a fost întrebat despre alocațiile copiilor

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că respingerea OUG de creștere etapizată a alocațiilor copiilor denotă o totală lipsă de responsabilitate a PSD. Potrivit șefului statului respingerea nemotivată de către PSD a respectivei ordonanțe arată că social-democrații au propriile manevre electoralist-populiste.

Klaus Iohannis, reacție furibundă când a fost întrebat despre alocațiile copiilor
de Dan Gabor    |    12 Aug 2020   •   22:25

„Se vede o totală lipsă de responsabilitate la PSD. Sigur, argumentul lor e că nu guvernează și nu răspund, dar eu cred că fiecare parlamentar răspunde în fața electoratului pentru ce face el și ce face partidul pe care-l reprezintă. PSD încearcă să complice problemele și să creeze noi probleme. Ne dorim să mărim alocațiile pentru copii, dar dorința simplă nu e suficientă. Trebuie să existe și resursa financiară sau mai simplu spus trebuie să existe bani. În acest moment banii nu există”, a declarat Klaus Iohannis.

Iohannis: O respingere nemotivată, populistă din partea PSD

El a spus că, totuși, Guvernul a venit cu o soluție de majorare etapizată.

„O respingere nemotivată, populistă din partea PSD ne arată că nu are nicio treabă cu România, cu românii și cu bugetul public, ci cu propriile manevre electoralist-populiste”, a conchis șeful statului.

Senatul a respins marți Ordonanța de urgență prin care alocațiile copiilor urmau să fie majorate cu 20% de la 1 septembrie. Dacă și votul din Camera Deputaților va fi similar, rămâne în vigoare legea care obligă Guvernul să dubleze alocațiile, nu se le mărească etapizat.

 

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close