Antena 3 CNN Politică Lider PSD: „Victor Ponta nu este o soluţie pentru Justiţie”

Lider PSD: „Victor Ponta nu este o soluţie pentru Justiţie”

Lider PSD: „Victor Ponta nu este o soluţie pentru Justiţie”
Sursa foto: Foto: gov.ro
15 Feb 2017   •   19:36

Preşedintele PSD Olt, senatorul Paul Stănescu, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că partidul nu are încă "o soluţie" pentru portofoliul de ministru al Justiţiei, iar Victor Ponta "categoric nu ar fi o soluţie'', susţinând însă că fostul premier poate conduce "multe ministere".

Stănescu a afirmat că sunt păreri împărţite şi în privinţa faptului de a fi sau a nu fi om politic viitorul ministru al Justiţiei.

"Nu, suntem sinceri n-avem o soluţie la ora asta (...) ne gândim. (...) Eu cred că ar fi bine tot un om politic, pentru că guvernul e politic, alţii spun că ar fi mai bine un om care e recunoscut în lumea Justiţiei, un tehnocrat (...). Lucrurile sunt împărţite, n-avem o soluţie, ne-am gândit", a declarat Paul Stănescu.

Preşedintele PSD Olt a spus că s-ar opune numirii lui Victor Ponta la conducerea Ministerului Justiţiei. "Nu, eu spun categoric nu, Victor Ponta n-ar fi o soluţie pentru Justiţie. (...) Victor Ponta oricând poate face parte din Guvernul Grindeanu, ca ministru. Dar nu la Justiţie. Eu spun clar, eu unul m-aş opune dacă Victor Ponta (...) dar Victor Ponta e un membru de partid valoros, fost preşedinte al partidului şi poate fi pus ministru la oricare sau la foarte multe ministere din guvern", a completat Stănescu.

Fostul ministru al Justiţiei, deputatul PSD de Olt Florin Iordache, a declarat miercuri, la conferinţa de presă la care a participat alături de Paul Stănescu, că în privinţa viitorului ministru al Justiţiei "premierul hotărăşte", menţionând că funcţia respectivă este una "foarte grea".

"Realitatea este că e o misiune foarte grea, pe care mi-am asumat-o şi ce pot să vă spun e că tot ceea ce am făcut cât am fost ministru, am făcut în spiritul şi cu respectarea legii", a declarat Iordache.

Paul Stănescu a adăugat că Florin Iordache a demisionat de la Ministerul Justiţiei pentru a "elimina pretextul" protestelor de stradă şi a detensiona situaţia. "Noi am căutat, Florin (Iordache - n.r.) a căutat, ca să detensioneze situaţia. În ce sens? Să elimine pretextul. (...) Noi ne reproşăm că în această perioadă comunicarea a fost să nu zic proastă, rea, de la mulţi lideri, inclusiv de la primul ministru comunicarea a fost rea. (...) Detensionarea situaţiei, ca să eliminăm motivul celor din stradă, gata, o abrogăm. Am eliminat pretextul, inclusiv abrogarea ordonanţei, inclusiv demisia domnului Iordache", a completat preşedintele PSD Olt.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close