Antena 3 CNN Politică Mircea Geoană, audiat la DNA în calitate de martor

Mircea Geoană, audiat la DNA în calitate de martor

Mircea Geoană, audiat la DNA în calitate de martor
Sursa foto: Foto: Mediafax
26 Oct 2011   •   17:10

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, s-a prezentat, miercuri, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie din Bucureşti. pentru a fi audiat în calitate de martor într-un dosar. Social-Democratul a venit singur, neînsoţit de avocat.

Deşi a refuzat să facă precizări în legătură cu dosarul în care a dat declaraţii, social-democratul a negat că prezenţa şi audierea sa la DNA ar avea vreo legătură cu dosarul lui Cătălin Voicu sau cu cel al lui Ionuţ Costea.

Mai mult decât atât, social-democratul a precizat că întrebările adresate de către procurori au fost simple, astfel că în cinci minute a scris răspunsurile.

 

×
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close