Antena 3 CNN Politică Mircea Geoană şi Şerban Mihăilescu, evacuaţi din casele RAAPPS

Mircea Geoană şi Şerban Mihăilescu, evacuaţi din casele RAAPPS

Mircea Geoană şi Şerban Mihăilescu, evacuaţi din casele RAAPPS
27 Feb 2008   •   17:20

Social-democraţii Mircea Geoană şi Şerban Mihăilescu îşi pierd casele pe care le ocupă cu chirie, de la RAAPPS. Guvernul a trecut miercuri în lista caselor de protocol imobilele ocupate de cei doi, dar şi alte case pe care le-au ocupat sau le ocupă diverşi demnitari. Geoană şi Mihăilescu trebuie să elibereze aşadar locuinţele pe care le-au închiriat de la RAAPPS. Liderul PSD a anunţat că nu reste interesat să cumpere vila în care locuieşte şi că o va părăsi în câteva luni, pentru că se va muta în propria casă.

?Am un contract cu RA-APPS care prevede locuirea în imobilul respectiv până la rezolvarea situaţiei locative. Acesta este tipul de contract pe care îl am. Pentru că au apărut toate aceste discuţii, confirm că suntem în procesul de accelerare a finalizării locuinţei în care o să ne mutăm. Iniţial era vorba de partea a doua a anului, dar pentru că vrem să evităm aceste discuţii, o să-l grăbim, astfel încât în următoarele maximum două-trei luni sper să putem să plecăm din locuinţă", a declarat Mircea Geoană pentru Mediafax.

Fostul ministru Şerban Mihăilescu, în subordinea căruia a funcţionat Regia Patrimoniului Protocolului de Stat, a explicat că includerea unui imobil în categoria ?de protocol" presupune evacuarea imediată a chiriaşului care nu mai ocupă o funcţie de demnitate publică.

Guvernul a mai introdus pe lista caselor de protocol şi imobilele ocupate în acest moment de ministrul Cristian David, de preşedintele Senatului Nicolae Văcăroiu, precum şi pe cele în care au locuit Adrian Năstase, Traian Băsescu, Petre Roman şi Dan Iosif, dar şi alte locuinţe administrate de RAAPPS.

Antena 3

×
Parteneri
Tânăr dezbrăcat de jandarmi, pentru a fi verificat de droguri, în Mamaia
x close