Antena 3 CNN Politică Monica Macovei: Propunerile mele pentru revizuirea Constituţiei au fost ignorate de comisie

Monica Macovei: Propunerile mele pentru revizuirea Constituţiei au fost ignorate de comisie

Monica Macovei: Propunerile mele pentru revizuirea Constituţiei au fost ignorate de comisie
Sursa foto: Foto: Agerpres
09 Iun 2013   •   17:04
Europarlamentarul PDL Monica.Macovei a declarat duminică, la o conferinţă de presă, că a trimis Comisiei de revizuire a Constituţie mai multe propuneri de modificare a legii fundamentale, dar aceste propuneri nu au fost luate în considerare.
"Atrag atenţia asupra faptului că, dacă în modificarea Constituţiei nu se va regăsi rezultatul Referendumului privind maxim 300 de parlamentari şi o singură Cameră a Parlamentului, atunci orice altă prevedere este total neconstituţională", a spus Macovei, conform Mediafax.
Ea a arătat că articolul 2, alineanul 1 din Constituţie stipulează că suveranitatea aparţine poporului, care o exercită, inclusiv prin referendum, iar la referendum s-au decis cu o majoritate de prezenţă de 50 plus 1 la sută, existenţa a 300 de parlamentari şi a Legislativului unicameral. 
Macovei a adăugat că membri acestei comisii nu au vrut să introducă în Constituţie prevederea privind confiscarea averilor ilicite şi că premierul Victor Ponta "a minţit" când a spus că susţine o astfel de prevedere.
Europarlamentarul consideră necesară eliminarea din articolul 44 din Constituţie a alineatului 8, care prevede prezumţia de dobândire licită a averii, arătând că astfel se va face posibilă aplicarea legislaţiei europene în materia confiscării în domeniul crimei organizate şi terorismului.
Ea a mai spus că eliminarea acestui alineat 8 nu înseamnă lipsa de protecţie a proprietăţii deoarece proprietatea este garantată şi ocrotită constituţional prin alineatele 6 şi 7 ale articolului 44.
Macovei a criticat decizia Comisiei de revizuire a Constituţiei de a include prevederea că orice persoană poate fi chemată la Parlament "să dea socoteală" şi a arătat că această prevedere i-a avut în vedere pe procurori.
"Avertizez că parlamentarii trebuie să dea socoteală şi nu alte persoane, solicit să se retragă această prevedere. (...) Atunci când au spus că orice persoană poate fi chemată la Parlament au avut în vedere procurorii, pentru că pe ei vor să-i intimideze să nu mai facă anchete. Vor ei să facă anchete procurorilor", a explicat Macovei.
Macovei a arătat că printre propunerile făcute Comisiei de revizuire a Constituţiei se află şi aceea prin care ordonanţele de urgenţă să fie trimise în Parlament imediat şi votate în maxim cinci zile, urmând să intre în vigoare doar după ce Parlamentul le-a votat.
În privinţa procedurii de judecare a parlamentarilor, Macovei a propus că dacă un  parlamentar care este trimis în judecată, iar competenţa este a ICCJ, această competenţă trebuie să fie menţinută, chiar dacă respectiva persoană nu mai este parlamentar, arătând că a avut în vedere cazul lui Dan Voiculescu.
Macovei a spus că a propus şi eliminarea imunităţii parlamentare, aceasta trebuind să funcţioneze doar pentru declaraţiile politice.
 

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close