Antena 3 CNN Politică Năstase: 323 membri ai Consiliului Naţional doresc Congres PSD la Parlament, nu o mascaradă

Năstase: 323 membri ai Consiliului Naţional doresc Congres PSD la Parlament, nu o mascaradă

Năstase: 323 membri ai Consiliului Naţional doresc Congres PSD la Parlament, nu o mascaradă
Sursa foto: Adrian Nãstase
15 Feb 2010   •   12:08

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat luni că partidul va decide în şedinţa CExN dacă va avea "un congres sau o mascaradă de congres". El a dat ca exemplu locaţia apropiatului for de decizie, arătând că în urma chestionarului pe care l-a înaintat membrilor Consiliului Naţional, 323 s-au exprimat în favoarea organizării Congresului la Palatul Parlamentului şi numai 20 la Romexpo.
"După părerea mea dacă nu vom stabili foarte serios şi norma de reprezentare şi dezbaterea documentelor, e grav. Mi se pare inadmisibil felul în care a fost conceput proiectul de amendare a statutului. Este important să vedem ce se întâmplă aici la CExN şi după aceea vom decide fiecare cum procedăm. Eu sper să fie un mesaj pozitiv", a mai arătat Năstase celelalte motive de nemulţumire.
Congresul PSD urmează să aibă loc pe 20 februarie, potrivit deciziei ultimului Consiliu Naţional al partidului, însă locaţia, modul de vot a viitoarei conduceri şi de fixare a normei de reprezentare a delegaţiilor filialelor reprezintă tot atâtea surse de tensiuni în rândurile social-democrate.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Adrian Nastase
Parteneri
Poliţist mort în prima zi de Paşte, la Galaţi
x close