Președintele Nicușor Dan a dat asigurări că va aborda subiectul anulării alegerilor din 2024 după ce vor lua sfârșit discuțiile legate de formarea noului guvern și de reducerea deficitului bugetar.
Dan a fost întrebat în conferința de presă susținută miercuri, de la Cotroceni, dacă își menține ideea că este nevoie de o mai mare clarificare și de o reconciliere în societate în urma deciziei de anul trecut a Curții Constituționale, și dacă vizează demersuri în acest sens.
Vasile Marcu, corespondent Antena 3 CNN: Ați cerut serviciilor de informații date despre cum s-a ajuns la această decizie (de anulare a scrutinului)?
Nicușor Dan: "N-am avut timp. M-am preocupat de deficit, de guvern. E o chestiune de una - două săptămâni, cât voi mai fi implicat în problemele acestea. Imediat după aceea, această temă (a anulării alegerilor) va deveni o preocupare importantă.
Voi încerca să înțeleg, într-un dialog pe care încă nu l-am avut, cu toate instituțiile implicate, ce s-a întâmplat. În măsura în care este nevoie ca această discuție să fie una oficială, în CSAT, sigur (o voi face)".
CCR a anulat în decembrie anul trecut alegerile prezidențiale al căror prim tur s-a desfășurat pe 24 noiembrie.
CCR a luat în calcul, în decizia sa, informațiile furnizate de instituțiile statului român, care au indicat o interferență străină în favoarea candidatului pro-rus Călin Georgescu.
Nicușor Dan: Să nu mai avem o interferență a serviciilor mai mult decât e cazul
Miercuri, președintele Nicușor Dan s-a pronunțat, în contextul discuțiilor despre limitarea deficitului prin combaterea evaziunii fiscale, pentru o clarificare a atribuțiilor serviciilor de informații și evitarea unei "interferențe" a acestora "mai mult decât este cazul".
"Ce trebuie să facem noi e să fim foarte clari până unde acționează serviciile de informații. Evaziunea fiscală e o chestiune de securitate națională, este în documentele oficiale ale statului român.
Ei (serviciile, n.r.) trebuie să fie preocupate și să găsească informații despre această problemă.
Totul e ca rolul lor să se oprească la a furniza informații către ANAF și parchet. Un director civil are asta ca principală misiune. Să nu mai avem o interferență a serviciilor mai mult decât este cazul (...)
CCR, în 2018 a spus ce am spus și eu - că, prin acele protocoale (încheiate între Serviciul Român de Informații și parchete și anulate ulterior de CCR, n.r.), SRI și-a depășit atribuțiile legale de a furniza informații către instituțiile competente", a spus președintele.