Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat miercuri seara, în cadrul conferinţei de presă în care a justificat numirile pentru funcțiile de procurori-șefi la DNA, DIICOT sau Parchetul General că este deschis dialogului cu cetăţenii care și-au pierdut încrederea în el, în urma reacțiilor apărute în spațiul public, după recentele decizii. La un moment dat, şeful statului a fost întrebat de o jurnalistă ce rol ar juca dacă s-ar realiza un film despre viaţa sa, iar acesta a făcut câteva dezvăluiri despre fiica lui, Aheea, care studiază teatrul la 10 ani. Ulterior, Nicuşor Dan a precizat că rolul său ar trebui să fie unul pozitiv, menţionând că a candidat ca să rezolve problemele oamenilor.
Nicușor Dan, despre rolul dintr-un posibil film: Am candidat pentru a rezolva problemele oamenilor
Reporter: Pentru că v-a întrebat colega mea despre dosarul de la DIICOT care vizează fotografiile trucate, dacă, într-adevăr, s-ar face un film despre dumneavoastră, aţi dori să fiţi un personaj pozitiv sau negativ? Şi de ce.
Nicuşor Dan, preşedintele României: Da... ştiţi că fetiţa mea face teatru şi acum... tot timpul a vrut să fie Zâna Zânelor şi de vreun an de zile, vrea să fie personajul negativ – i se pare mai interesant. Eu am candidat pentru mai multe funcţii publice, încercând cu maximă seriozitate, să rezolvăm problemele oamenilor. Şi, aici, trebuie să fii, evident, personaj pozitiv.
Nicuşor Dan, despre pozele publicate în campanie de Elena Lasconi și ancheta DIICOT
"Ați oscilat la început, ați vorbit de echipa mea de campanie. În echipa mea de campanie au fost 10 persoane, care unele dintre ele s-au ocupat de contracte, am semnat cu diferite firme, fie sociologice, fie de producție video. Persoanele vizate de DIICOT erau subcontractori. Mai departe, ei au, dacă ce spun procurorii este adevărat, au săvârșit o infracțiune și trebuie penalizați.
Dacă cineva te filmează şase ore, întrebi ce mai faci, dar nimic mai mult. Sunt niște oameni care erau pe piață și știau să filmeze. Au fost folosiți de noi, cum au fost folosiți de alții", a precizat şeful statului după ce a fost întrebat despre persoanele care au colaborat cu el în campania electorală și care sunt vizate în ancheta DIICOT.
Preşedintele Nicuşor Dan a precizat în timpul declaraţiilor că așteaptă argumente din partea românilor care nu l-ar mai vota pentru un al doilea mandat și a promis că va răspunde punctual tuturor, subliniind importanța unei dezbateri bazate pe argumente și soluții pentru societate.
Reporter: Aş vrea să mă întorc la ce spuneau colegii mei mai devreme despre postările de pe reţelele sociale după ce aţi anunţat aceste numiri; deja sunt foarte multe voci din spaţiul public, dar nu numai, şi cetăţeni simpli, care spun că şi-au pierdut încrederea în dumneavoastră şi că nu v-ar mai vota pentru un al doilea mandat. Lor ce le-aţi transmite, ce mesaj aveţi pentru ei?
Nicuşor Dan, preşedintele României: Aştept argumentele pentru care îmi transmit asta şi, aşa cum am răspuns tuturor argumentelor pe care le-am găsit în spaţiul public, dacă o să găsesc altele, o să le răspund şi altora. Şi sper să avem o dezbatere raţională, pe argumente, pe ce e de făcut cu societatea noastră.