Antena 3 CNN Politică Oltean: Geoană, ultimul mohican al PSD, va fi debarcat săptămâna viitoare din fruntea Senatului

Oltean: Geoană, ultimul mohican al PSD, va fi debarcat săptămâna viitoare din fruntea Senatului

Oltean: Geoană, ultimul mohican al PSD, va fi debarcat săptămâna viitoare din fruntea Senatului
Sursa foto: Ioan Oltean
12 Mar 2010   •   15:10

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, va fi revocat din această funcţie săptămâna viitoare, a prognozat vineri, vicepreşedintele PD-L Ioan Oltean, în opinia căruia demersul politic al senatorilor puterii este unul "perfect constituţional".

?Acest ultim mohican al PSD ţine cu dinţii de o funcţie pe care a dobândit-o în temeiul unei alianţe politice, şi nu în temeiul rezultatului alegerilor, pentru că, în conformitate cu algoritmul politic, funcţia în sine ar fi revenit PD-L, care are cei mai mulţi senatori. Coaliţia nu mai există şi, în consecinţă, ar fi trebuit să cadă şi înţelegerea care vizează această funcţie. Cu toate acestea, Mircea Geoană se ţine cu ghearele de funcţie. Vă asigur că demersul politic şi parlamentar al senatorilor care au subscris acestei acţiuni este unul statutar, regulamentar şi, în consecinţă, nu există niciun element care să determine contestarea lui şi neluarea lui în seamă?, a comentat Oltean.

Uitând că PD a iniţiat împreună cu PNL o acţiune similară de debarcare a fostului preşedinte al Senatului, Nicolae Văcăroiu, vicepreşedintelui PD-L a invocat numele acestuia pentru a explica cum trebuie să fie funcţia de preşedinte al acestui for legislativ: ?una de echilibru şi mediere?.

?Ca să dovedesc că nu este doar un interes politic aici, în anii 2005-2006, Senatul României a fost condus de către un reprezentant al opoziţiei, Nicolae Văcăroiu. Deşi aveam atunci o majoritate, n-am făcut demersuri pentru schimbarea sa din funcţie, pentru că Nicolae Văcăroiu era un tip echilibrat, care a condus Senatul cu mult echilibru, fără să facă jocurile opoziţiei şi nici pe cele ale puterii. Pur şi simplu, conducea în mod absolut normal şedinţa şi întotdeauna majoritatea din Senat îşi impunea punctul de vedere, iar domnia sa nu a jucat rolul unui preşedinte pasionat de rigorile opoziţiei?, a explicat Ioan Oltean.

Purtătorul de cuvânt al PSD, deputatul Radu Moldovan a replicat că partidul său îl sprijină ?fără rezerve? pe Mircea Geoană chiar dacă acest lucru va însemna un blocaj la nivelul activităţii Senatului.

?În momentul de faţă, asistăm la un blocaj al Senatului, care nu ştiu cât va continua, dar care nu face bine nimănui, nici instituţiei Parlamentului, nici Senatului. Eu nu cred că domnul Geoană poate fi revocat. (...) Ei (PD-L - n.r.) vor să se folosească de o chichiţă, să forţeze o hotărâre a Parlamentului, care nu este supusă Curţii Constituţionale. Nu putem fi de acord cu lucrurile acestea. (...) Nu cred că acceptarea pumnului în gură înseamnă că eşti mai echilibrat?, a comentat Radu Moldovan afirmaţiile democrat-liberalului.

Antena3.ro

×
Parteneri
Se schimbă regulile la ITP! Klaus Iohannis a promulgat legea
x close