Antena 3 CNN Politică Parlamentarii coaliţiei vor să vină cu un contra-pachet la setul de legi PNL privind securitatea naţională

Parlamentarii coaliţiei vor să vină cu un contra-pachet la setul de legi PNL privind securitatea naţională

Parlamentarii coaliţiei vor să vină cu un contra-pachet la setul de legi PNL privind securitatea naţională
Sursa foto: Parlament
01 Apr 2009   •   13:30

Pachetul de legi privind securitatea naţională ar putea fi refăcut după ce astăzi parlamentarii PSD şi PDL au susţinut necesitatea venirii cu un alt set legislativ decât cel aflat în discuţie şi elaborat de PNL. Membrii Comisiilor de control asupra SRI, SIE şi cei ai Comisiilor de Apărare s-au întâlnit miercuri cu reprezentanţi ai celor două servicii de informaţii. Comisiile parlamentare de resort au decis la final să propună Birourilor Permanente reunite înfiinţarea unei comisii speciale, pe modelul celor pentru Coduri, care să se ocupe de dezbaterea legilor siguranţei naţionale.
"PNL a susţinut că această comisie ar trebui să analizeze pachetul de legi privind siguranţa elaborat de PNL, care poate fi modificat de majoritatea parlamenatră, în timp ce reprezentanţii PSD şi ai PD-L au spus că ar trebui elaborate noi proiecte privind siguranţa, care să fie dezbătute de Legislativ", a declarat deputatul George Scutaru (PNL).
Scutaru, care este vicepreşedinte al Comisiei de apărare a Camerei Deputaţilor, a precizat că, la propunerea preşedintelui Comisiei SRI Cezar Preda (PD-L), conducerile comisiilor de apărare şi a comisiilor SRI şi SIE s-au întâlnit cu doi reprezentanţi ai SRI, din departamentul tehnic, pentru a discuta pe tema proiectelor de lege privind siguranţa naţională.
În cadrul discuţiilor purtate a reieşit că parlamentarii PDL şi PSD susţin crearea unui nou pachet de legi privind siguranţa naţională şi constituirea unei comisii parlamentare similare cu cea care analizează Codurile juridice, comisie care să dezbată proiectele de lege privind siguranţa naţională.
"A rămas ca fiecare grup parlamentar să se consulte cu propriul partid dacă să se ia de la zero activitatea de concepere a legile siguranţei naţionale şi dacă să se constituie această comisie parlamentară. Din discuţii, a reieşit preferinţa reprezentanţilor majorităţii parlamentare de a elabora ei aceste legi ale siguranţei", a mai spus deputatul liberal.
"În opinia mea şi a colegilor din opoziţie, marea poblemă e că unele servicii nu sunt supuse niciunui control, aceste servicii ar trebui să revină în matca lor şi să se ocupe de problemele interne. Este un subiect ce trebuie discutat în interiorul coaliţiei, e o poblemă care va trebui soluţionată la nivel politic", a afirmat, la rândul său senatorul Verestoy Attila, secretarul Comisiei pentru controlul SRI, referindu-se la structura din interiorul Ministerului de Interne, DGIPI.
Verestoy a apreciat că se impune o lege specială în care să fie exact precizat mandatul şi rolul Parlamentului în raport cu serviciile, pentru ca atribuţiile de coordonare a serviciilor să revină numai CSAT , iar cele de control Parlamentului. În prezent, controlul parlamentar este atributul CSAT şi Parlamentului.
Legile securităţii naţionale sunt blocate în prezent la comisiile de resort din Senat. Cu doar două săptămâni în urmă secretarul Comisiei de apărare a Senatului, Mircea Marius Banias anunţa că în două săptămâni va fi dezbătut proiectul legilor comasate de siguranţă naţională şi cea privind activitatea de informaţii, contrainformaţii şi de securitate.
În cursul şedinţei din 17 martie a Comisiei s-a parcurs proiectul de comasare al legii siguranţei naţionale cu cea privind activitatea de informaţii, contrainformaţii şi de securitate împreună cu reprezentanţi ai SRI, ai SIE, ai SPP, ai Ministerului Apărării şi ai MAI. Comsarea celor două proiecte de lege a fost luată în calcul la solicitarea CSAT.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: securitate nationala coalitie comisii
Parteneri
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic
x close