Antena 3 CNN Politică PDL a discutat cu Croitoru despre reducerea numărului ministerelor, în noul Executiv

PDL a discutat cu Croitoru despre reducerea numărului ministerelor, în noul Executiv

PDL a discutat cu Croitoru despre reducerea numărului ministerelor, în noul Executiv
Sursa foto: boc
19 Oct 2009   •   15:44

Democrat liberalii şi-au reafirmat luni, prin vocea premierului interimar Emil Boc, sprijinul politic pe care îl acordă lui Lucian Croitoru. Boc a precizat, în urma întâlnirii avute cu premierul desemnat, că PDL i-a prezentat acestuia câteva dintre obiectivele pe care ar trebui să le aibă în vedere viitorul guvern. Mai mult, s-a discutat despre o posibilă formulă restrânsă a Executivului.

După anunţul lui Croitoru că va oferi Ministerul de Interne social democraţilor, Boc a declarat că partidul pe care îl conduce ?nu se cramponează de niciun minister?.

"PDL a răspuns foarte clar că nu se cantonează şi nu se cramponează de niciun minister, negocierile trebuie să meargă mai departe, consultările să aibă loc şi formula pe care o va decide în ultimă instanţă domnia sa va fi aceea cu care vom merge mai departe", a mai spus Boc.

Premierul interimar a mai precizat că deocamdată nu s-a discutat despre nume la fiecare minister, acest lucru urmând să se întâmple abia după ce negocierile cu celelalte partide înaintează.
"Nu am avut o discuţie punctuală pe ministere, ci doar în cadrul general, a unei scheme de Guvern mai flexibilă şi redusă în comparaţie cu schema actuală, urmând ca discuţiile ulterioare să fie pe portofolii şi ministere, în funcţie de negocierile şi cu celelalte partide", a arătat premierul interimar.

Boc a mai declarat că, în cadrul întâlnirii cu Lucian Croitoru, PDL a prezentat câteva din obiectivele pe care formaţiunea sa le are în cadrul procesului de consultare, anume necesitatea continuării reformelor structurale ale statului, construcţia bugetară pe 2010 pornită de la cota unică de 16% şi TVA de 19%, adoptarea rapidă atât a legii responsabilităţii fiscale cât şi a legii pensiilor, legi fundamentale care ţin nu numai de angajamentele în faţa românilor cât şi de angajamentele cu FMI şi Uniunea Europeană.

Antena3.ro

×
Parteneri
O nouă companie aeriană lansează zboruri interne la preţuri mici
x close