Sociologul Marius Pieleanu a declarat vineri, la Antena 3 CNN, că vicepremierul Dragoș Anastasiu ar fi trebuit să fie sigur că nu are vulnerabilități „în șifonier” înainte de a accepta să fie numit în Guvernul Bolojan. Profesorul universitar a adăugat că, deși din punct de vedere legal lui Dragoș Anastasiu nu i se poate aduce nicio acuzație, acesta are acum o problemă de legitimitate și credibilitate în fața românilor – problemă care s-ar putea extinde asupra întregului Executiv, dacă Ilie Bolojan decide să îl păstreze în funcție.
Sociologul a explicat că Dragoș Anastasiu s-a bucurat de o doză mare de încredere când a fost numit în funcție, prin prisma credibilității sale ca om de afaceri, neafiliat politic. Această încredere însă a fost spulberată de dezvăluirile că a dat mită la Fisc timp de 8 ani.
„Când ai ocazia ca cineva să te numească într-o poziție importantă de demnitate publică, deschizi acasă șifonierul și te uiți bine în el: am ceva schelete? nu am? am ceva vulnerabilități? mă duc cu pieptul înainte, cu capul sus? Uite că asta e presa, caută, găsește lucruri.
Dincolo de lege, situație închisă acum câțiva ani, domnia sa are o problemă de încredere publică. Domnia sa s-a bucurat de foarte mult sprijin, a avut mână liberă, inclusiv cu grupul acela de experți privat, și acum începe să apară îndoiala. Domne, ce avem noi aici? Dacă domnia sa a făcut asta putem să credem că și acel grup de experți, zic, are în spate interese de altă natură? Eu întreb, nu am nicio suspiciune”, a spus Marius Pieleanu.
Dragoș Anastasiu, o vulnerabilitate pentru Guvernul Bolojan
Întrebat dacă premierului Ilie Bolojan îl mai poate păstra în funcție, sociologul a spus că din punct de vedere legal, da, însă problema este una de credibilitate a unui Guvern care a impus niște măsuri de austeritate dure și care pregătește reforme dureroase în administrația publică locală și centrală.
Păstrarea lui Dragoș Anastasiu în Guvernul României va reprezenta de-acum înainte o vulnerabilitate, este de părere Marius Pieleanu.
„Legal, da. Încrederea publică și legimitatea pe baza căruia Guvernul trebuie să ia niște măsuri complet nepopulare, despre asta e vorba. Un om care apare din afara sistemului politic, apar acum oameni noi care trebuie să fie curați, dacă nu ești curat, oricât de multă competență ai avea nu ești validat de public.
În mod evident, Ilie Bolojan dacă vrea să aibă toleranță zero, măcar față de colaboratorii săi foarte apropiați, în condițiile în care juridic domnia sa nu are niciun fel de vină, dar din punct de vedere al prestigiului public, al încrederii, al legitimității ar trebui să-i sugereze domnului Anastasiu să facă un pas în lateral sau înapoi. Asta e clar.
Presa nu îl va lăsa ușor și va avea o vulnerabilitate permanentă, când domnul Anastasiu, care se ocupă de firmele de stat, va redeschide subiectul, că vrea să readucă corectitudinea, lipsa de corupție, termenul ăasta e foarte important, legalitatea, competiția. Evident se va găsi cineva care să zică domne, dumneata vorbești?
Domnul Bolojan și-l poate asuma în continuare. (...) Domnul Bolojan va avea în permanență o vulnerabilitate cu chestiunea asta păstrându-l pe domnul Anastasiu. Bolojon trebuie să decidă dacă își asumă sau nu această amenințare permanentă la aresa seriozității și imaginii Guvernului”, a spus profesorul universitar.
Sociologul a adăugat că trăim într-o lume a „conspiraționismului” și odată ce apăr îndoieli cu privire la credibilitatea unui membru al Executivului acest lucru poate „zgudui” imaginea întregului Guvern.
Totuși, Marius Pieleanu a adăugat că faptele mărturisite de Dragoș Anastasiu în instanță erau la ordinea zilei la începutul anilor 2000 în mediul de afaceri românesc.
„Un om de afaceri responsabil v-ar fi răspuns la fel ca domnul Anastasiu. Așa erau vremurile și oamenii afaceri care făceau bani multi trebuiau să se supună unor reguli. Nu puteau să facă bani altfel și nu pentru că nu voiau să facă bani legal, ci pentru că sistemul nu îți permitea. E o realitate asta. (...) Ăștia de la ANAF așa erau. Așa făceau. Asta era realitatea de business în România la începutul anilor 2000”, a spus Marius Pieleanu.
Vicepremierul Dragoș Anastasiu a avut o primă reacție, vineri, după scandalul privind mita dată timp de 8 ani la ANAF. El a spus că nu a avut „niciun fel de avantaj din punct de vedere juridic”, iar în dosar a fost „martor, nu denunțător”.
Anastasiu a explicat cum a ajuns să dea 150.000 de euro în total, aproximativ 2.000 de euro lunar, către o firmă care era controlată de o fostă funcționară din ANAF pentru a nu avea probleme.
În urma acestor dezvăluiri, Guvernul României a transmis că „circumstanțele cazului nu au nicio legătură cu calitatea de vicepremier și cu atribuțiile dlui Dragoș Anastasiu.”