Antena 3 CNN Politică Pomană electorală: Senatorii au mărit pragul maxim al pensiilor neimpozabile de la 1.000 la 1.200 lei

Pomană electorală: Senatorii au mărit pragul maxim al pensiilor neimpozabile de la 1.000 la 1.200 lei

Pomană electorală: Senatorii au mărit pragul maxim al pensiilor neimpozabile de la 1.000 la 1.200 lei
Sursa foto: Senat
03 Noi 2009   •   12:18

Plenul Senatului a adoptat, marţi, un amendament la o propunere legislativă a PNL care prevede ca persoanele care au pensii mai mici de 1.200 de lei să fie scutite de plata impozitului de 16%. Iniţial, proiectul liberal prevedea un prag maxim de 2000 de lei. Deşi punctul de vedere al Executivului a fost de respingere a propunerii legislative, amendamentul Comisiei de buget-finanţe a fost votat cu 41 de voturi "pentru", 3 voturi "împotrivă" şi 23 de abţineri. Senatul are calitatea de primă Cameră sesizată, forul decizional în acest caz fiind Camera Deputaţilor.

Propunerea legislativă semnată de deputaţi şi senatori PNL, pentru modificarea articolului 69 din Legea 571/2003, privind Codul Fiscal, prevedea că venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a unei sume neimpozabile lunare de 2.000 de lei şi a contribuţiilor obligatorii calculate, reţinute şi suportate de persoana fizică.
Membrii Comisiei pentru buget-finanţe au adoptat însă un raport de admitere a propunerii, cu un amendament din partea senatorului PNL Vasile Mustăţea, prin care se propune reducerea plafonului neimpozabil din pensii la 1.200 de lei, faţă de 2.000 de lei, cât era prevăzut în textul iniţial al propunerii legislative.
Persoanele care primesc pensii sub un anumit plafon vor fi scutite de plata impozitului de 16%, fiind invocate cheltuielile din ce în ce mai ridicate ale pensionarilor cu plata impozitelor locale şi a utilităţilor, asigurarea medicamentelor şi a traiului decent de zi cu zi.
"Această măsură poate compensa diminuarea punctului de pensie pentru anul 2009 la o valoare de 43,2% din salariul mediu prognozat, astfel încât veniturile pensionarilor să nu fie afectate", se mai arată în expunerea de motive.
Secretarul de stat Valentin Iliescu a precizat că Guvernul nu susţine punctul de vedere propus de iniţiatori, deoarece această iniţiativă produce consecinţe majore în planul bugetului şi al resurselor financiare.
"Vă reamintesc că, din cauza constrângerilor bugetare existente, practic acest nivel a fost menţinut la nivelul de 1.000 RON de la 1 ianuarie 2005. Există şi un alt impediment (...) în varianta iniţială pe care iniţiatorii au propus-o, respectiv majorarea acestui prag de la 1.000 RON la 2.000. Apărea un tratament fiscal discriminatoriu faţă de impunerea celor care obţineau venituri din salarii", a mai explicat Iliescu.
Antena3.ro

×
Parteneri
Tradiţii şi obiceiuri în prima zi de Paşte. Ce trebuie să faci astăzi
x close