Antena 3 CNN Politică Ponta: Băsescu ne-a minţit. Acordul cu FMI nu poate fi renegociat

Ponta: Băsescu ne-a minţit. Acordul cu FMI nu poate fi renegociat

Ponta: Băsescu ne-a minţit. Acordul cu FMI nu poate fi renegociat
Sursa foto: Victor Ponta
14 Mai 2010   •   17:34

Preşedintele Traian Băsescu "a minţit" când a afirmat că acordul cu FMI poate fi renegociat. În situaţia în care s-ar cere renegocierea acordului reprezentanţii Fondului ar considera că România are un Guvern şi un preşedinte iresponsabili, pe care nu se pot baza, lucru pe care Băsescu şi Boc caută să-l evite, declarat vineri, liderul PSD, Victor Ponta
"Domnul Băsescu, ca de obicei, ne-a minţit. Ministrul Finanţelor, neavând răspunderi politice, a spus adevărul. Când a plecat delegaţia FMI cu scrisoarea de intenţie, cine mai crede că se mai renegociază? Spun asta din experienţa cuiva. Am făcut parte din singurul Guvern, Năstase, care a dus la bun sfârşit un acord cu FMI. După ce ai semnat scrisoarea de intenţie, nu te mai întorci decât cu riscul ca FMI să te considere definitiv ca un Guvern şi un preşedinte iresponsabil pe a-l cărui cuvânt nu poţi să pui bază", a susţinut Ponta.
El a amintit că niciodată nu s-a mai întâmplat ca, după ce a plecat delegaţia FMI cu scrisoarea de intenţie, acordul să se renegocieze.
"Dar să te înţelegi, să îţi dai cuvântul, să pui semnătura pe scrisoarea de intenţie, au plecat la Washington, şi să le spui din Bucureşti Ťv-am păcălit, v-aţi dus cu o scrisoare, dar nu e adevăratť, aşa ceva Băsescu poate face în România, dar în afara României nu se poate", a afirmat Ponta.
În cea ce priveşte explicaţiile date joi de către şeful statului, Ponta a apreciat discursul acestuai ca unul "plin de scuze şi de fugă de responsabilitate", care reflectă "imaginea disperării sale şi lipsa de soluţii".
"Dacă merg lucrurile rău, nu e de vină candidatul Băsescu, care ne-a spus acum şase luni că sunt bani de pensii şi salarii şi că am ieşit din criza economică, nici preşedintele, ci altcineva e de vină. Acest tip de fugă de răspundere, practicat de Băsescu din ce în ce mai des, reflectă imaginea disperării sale şi lipsa de soluţii", a spus Ponta.
El a explicat că PSD se opune măsurilor anunţate de Băsescu, pe care le consideră "incorecte" pentru că pun sarcina cea mai grea pe oamenii care au contribuit cel mai puţin la criză şi care s-au bucurat cel mai puţin de creşterea economică - pensionari, angajaţi, studenţi.
"Guvernul şi Băsescu se întorc împotriva unor categorii restrânse, dar simbolice, şi se reduc indemnizaţiile pentru foştii deţinuţi politici şi invalizi de război. E un război al lui Băsescu împotriva societăţii româneşti, un fel de răzbunare împotriva celor care l-au votat sau nu l-au votat şi care trebuie să ducă greul crizei economice", a spus Victor Ponta.
Întrebat dacă renegocierea acordului cu FMI este una dintre variantele la care lucrează Guvernul, preşedintele a declarat, joi seară, că în mod categoric nu poate fi vorba despre aşa ceva, dar că acordul cu Fondul Monetar Internaţional poate fi renegociat în orice moment.
Antena3.ro

×
Parteneri
Tradiţii şi obiceiuri în prima zi de Paşte. Ce trebuie să faci astăzi
x close