Antena 3 CNN Politică Ponta: "Cohorte de Iago" îi spun lui Antonescu şi mie cum ne vom trăda reciproc. Eu nu am crezut, nici Crin

Ponta: "Cohorte de Iago" îi spun lui Antonescu şi mie cum ne vom trăda reciproc. Eu nu am crezut, nici Crin

Ponta: "Cohorte de Iago" îi spun lui Antonescu şi mie cum ne vom trăda reciproc. Eu nu am crezut, nici Crin
Sursa foto: Foto: Agerpres
22 Feb 2013   •   15:51

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Congresul PNL, că există "cohorte de Iago" care îi spun lui Crin Antonescu, în Aviatorilor, şi lui, în Kiseleff, cum se vor trăda reciproc, el exprimându-şi speranţa că, în vremuri de pace, cei doi lideri USL vor rezista, informează Mediafax.
   
"Îmi exprim încă o dată încrederea că şi pe vremuri de pace o să rezistăm cohortelor de Iago care vin şi ne spun, unii la Kiseleff, mie, cum o să mă trădeze Crin, şi alţii în Aviatorilor, cum o să-l trădez eu pe Crin. Eu nu am crezut, nici Crin nu a crezut aceste lucruri", a spus Ponta.
   
El a precizat că îl consideră pe Crin Antronescu nu doar un partener, ci şi un prieten al său.
   
"Sunt convins că, dacă nu ar exista această relaţie de prietenie, USL ar fi arătat cu totul altfel. Când o să ne scriem memoriile amândoi, o să aflaţi cum am rezolvat într-o discuţie de cinci minute lucruri importante, cum am mers împreună cu un avion căruia i s-a oprit motorul în zbor la un moment dat, cum am ţinut discursuri împreună în sate unde oamenii nu ştiau nici cine e Crin Antonescu, nici cine e Victor Ponta, cum am fost într-o seară - ne plimbam prin grădina de la Cotroceni  - şi ne gândeam cum să facem cu viitorul acestei ţări", a spus Ponta.
   
"Am făcut şi băi de mulţime împreună, am fost şi linşaţi mediatic împreună, aşa încât îl consider şi l-am considerat în toţi aceşti ani pe Crin nu doar un prieten, ci şi un camarad al meu de război", a adăugat Ponta.
   

×
Subiecte în articol: Victor Ponta Crin Antonescu Congres PNL
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close