Antena 3 CNN Politică Ponta, despre acuzaţiile lui Băsescu de înaltă trădare: O prostie

Ponta, despre acuzaţiile lui Băsescu de înaltă trădare: O prostie

Ponta, despre acuzaţiile lui Băsescu de înaltă trădare: O prostie
Sursa foto: Foto: captura Antena 3
de M.Z.    |    12 Noi 2013   •   23:13

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că nu a avut un plan împreună cu Sorin Roşca Stănescu pentru ca preşedintele Traian Băsescu să fie acuzat de înaltă trădare, aşa cum spune şeful statului, şi a catalogat afirmaţia acestuia drept "o prostie".

"E o prostie asta", a spus premierul Victor Ponta, marţi, la emisiunea Sinteza Zilei, de la Antena 3.

Mai mult, şeful PSD a spus că el nu are o relaţie foarte apropiată cu Sorin Roşca Stănescu, iar în acest an nu au vorbit deloc.

"După cum ştiţi, nu am o relaţie apropiată cu domnul senator Roşca Stănescu. Am avut chiar şi noi anumite conflicte, nu am vorbit cu domnia sa anul ăsta, cred, niciodată. Dincolo de asta, anul trecut am susţinut alături de 90% dintre români că domnul preşedinte Băsescu trebuie să plece din funcţie. Din păcate, nu a plecat şi va pleca anul viitor, este alegerea domniei sale", a spus Ponta.

Ponta consideră că Băsescu este o persoană care nu se poate obişnui cu ideea că anul viitor "nu va mai fi nimic", ci va pleca din funcţia de preşedinte cu foarte multă ură şi dispreţ din partea românilor.


Pe 11 noiembrie, Biroul Politic Naţional a adoptat prin vot secret propunerea de excludere din partid a lui Sorin Roşca Stănescu, a anunţat luni preşedintele PNL, Crin Antonescu.
 
''Biroul Politic Naţional a adoptat prin vot secret această propunere, a mea, de excludere'', a precizat Antonescu.

Decizia liberalilor vine după ce Sorin Roşca Stănescu l-a acuzat pe Traian Băsescu de faptul că, împreună cu Theodor Stolojan, ar fi folosit în campania din 2004 fonduri ilegale în valoare de 7 milioane de dolari.

În replică, preşedintele Traian Băsescu, care pe atunci conducea Alianţa D.A. împreună cu Theodor Stolojan, a afirmat că acuzaţiile lui Sorin Roşca Stănescu pe tema finanţării campaniei Alianţei D.A. sunt false şi reprezintă "un joc". 

Senatorul PNL, Sorin Roşca Stănescu, a spus, luni, că "tăcerea Parchetului" l-a determinat să facă publice documentele privind date despre finanţarea campaniei din 2004 a lui Traian Băsescu.
 
Preşedintele PNL a declarat că indiferent ce va spune senatorul, dacă se dovedeşte că documentele invocate de el sunt false, va fi exclus din PNL. 

Potrivit Parchetului, care invocă rezultatele verificărilor făcute de ONPCSB, 
operaţiunile menţionate în mesajele de transfer interbancar din documentele prezentate de Sorin Roşca Stănescu, prin care acesta acuza finanţarea Alianţei DA cu 7 milioane de dolari, nu sunt reale, respectiv nu au fost efectuate.

×
Subiecte în articol: Victor Ponta Sinteza Zilei Mihai Gâdea
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close